De aproape doi ani, actorul formează un cuplu cu Ines de Ramon, iar anul acesta aparițiile lor publice au fost perfect asumate. Zilele trecute, Brad Pitt a fost surprins trecând printr-o schimbare majoră de stil, ca să țină pasul cu iubita lui mai tânără. Fotografiile surprinse sunt cu adevărat interesante. Celebrul actor de la Hollywood are 60 de ani, în timp ce iubita lui, Ines de Ramon, are doar jumătatea vârstei lui.
Brad Pitt, schimbare majoră ca să țină pasul cu iubita
Pentru întâlnirea lor romantică de zilele acestea, din New York City, Brad Pitt a îmbrăcat un costum retro, inspirat din moda tinereții sale. Actorul a purtat un costum inspirat din anii 1970, de culoare galben pal, cu cusături vizibile. El și-a încheiat sacoul, lăsând la vedere partea de sus a unui tricou alb, cu guler rotund. Starul de la Hollywood a afișat o barbă albă-gri, tunsă scurt, ochelari de soare închiși la culoare și o tunsoare scurtă.
La un moment dat, el a ținut-o de mână pe iubita sa în vârstă de 31 de ani, care îmbrăcase un set asortat cu fustă texturată de culoarea bronzului și pantofi cu toc înalt din piele întoarsă, în tonuri nude. Ines, care este designer de bijuterii, și-a purtat puloverul cu mânecă scurtă băgat în fustă și o mică poșetă albă, Hermes. Ea și-a lăsat pletele brunete libere, cu cărare pe mijloc, arată Daily Mail.
Cei doi au fost surprinși părăsind hotelul, apoi sosind la un restaurant italian celebru și animat, Sistina, pentru o cină romantică. Mai multe imagini pot fi urmărite aici.
Brad Pitt, apelează la un detaliu minuscul pentru a-și arăta devotamentul față de iubita sa
Brad Pitt nu a ratat ocazia să și arate devotamentul față de iubita sa Ines de Ramon, cu un detaliu extrem de mic prezent în ținuta sa. Acesta a ieșit în evidență cu o seară mai înainte, când cei doi au mers, de asemenea, la restaurant.
Actorul a fost surprins purtând un colier cu litera „I”, inițiala prenumelui iubitei sale fiind marcată pe un pandantiv în formă de disc. Cămașa albă deschisă a lui Brad a lăsat să se vadă o parte din pieptul său și o colecție de coliere, printre care se afla și „I”-ul strălucitor pentru Ines. Un colier asemănător purta, în trecut, iubita sa care este chiar designer de bijuterii. Ar putea fi același.
Cuplul îndrăgostit a fost fotografiat ținându-se de mână în timp ce se îndreptau spre restaurantul unde au avut parte de o seară romantică. Pitt a purtat o bluză albă, descheiată, și a completat ținuta cu o pereche de pantaloni cu carouri roșii. Chiar dacă soarele apusese deja, a purtat o pereche de ochelari de soare aviator cu lentile degrade, adăugând un accent relaxat și modern aspectului său. Ines de Ramon a optat pentru o ținută elegantă complet neagră, cu o geantă de umăr albă din piele în contrast.
Brad Pitt și Ines de Ramon, relație asumată oficial
Cei doi, care au început să se întâlnească la sfârșitul lui 2022, au fost văzuți împreună tot mai des în ultima vreme. În weekend, îndrăgostiții au fost și la The Mulberry, un loc preferat de celebrități din New York.
Pe de altă parte, ei au petrecut o parte din vară la Chateau Miraval, podgoria franceză pe care Pitt a deținut-o împreună cu fosta sa soție și care i-a rămas în final, după divorț. Starul din „Fight Club” și Angelina Jolie au fost implicați într-o lungă și aprigă bătălie de divorț, având proprietatea în centrul disputei. În Provence, Pitt este vecin cu prietenul său cel mai bun, actorul George Clooney.
Alături de acesta, celebrul actor a apărut într-un reportaj publicat de GQ Magazine. Cu această ocazie s-a aflat că Clooney îi dă sfaturi despre cum să se poarte cu iubita sa mult mai tânără. În replică, Brad Pitt îi oferă informații despre creșterea copiilor, având în vedere că el a trecut prin asta, alături de Angelina Jolie.
Ieșirile romantice în New York au avut loc la o săptămână după ce Pitt a debutat pe covorul roșu alături de Ines de Ramon la premiera noului său film „Wolfs” la Festivalul de Film de la Veneția duminica trecută. Recent, inclusiv la premieră, Pitt a fost observat purtând o serie de ținute tot mai îndrăznețe și moderne, sugerând o posibilă schimbare de stil.
Sursa foto: Instagram, Daily Mail
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook