Săptămâna aceasta, Carmen Iohannis își însoțește soțul în, probabil, ultimul voiaj oficial exotic. Cei doi vizitează mai multe țări din Africa, unele din ele adevărate destinații turistice de lux. Finalul de mandat al președintelui țării o surprinde pe soția sa cu o coafură nouă, pe care o abordează de ceva timp. Conservatoare decenii la rând bobului care i-a fost coafură încă de când era copilă, aceasta a decis, în final, să își schimbe look-ul și și-a lăsat plete. Pentru Carmen Iohannis e prima schimbare de stil după zeci de ani.
Carmen Iohannis, fidelă tunsorii bob de la vârsta de 6 ani
Profesoară din Sibiu, Carmen Iohannis a iubit tunsoarea scurtă, care îi permitea să se aranjeze ușor, fără să fie nevoie de intervenția unui hair stylist. În vârstă de 63 de ani, Carmen Iohannis a purtat, decenii la rând, aproximativ aceeași tunsoare cu care apare într-o fotografie făcută în vremea când a pășit pentru prima dată într-o școală, ca elevă în clasa I.
Eleva Lazurcă purta bob. Și tot bob a purtat și doamna Carmen Ioannis când a devenit profesoară, și mai târziu, când a devenit soție de primar. Coafura sa simplă, bob, a ieșit în evidență în presa națională în zilele în care și-a însoțit soțul la votul decisiv care l-a făcut pe acesta președintele țării, de două ori.
Până anul trecut, tunsoarea bob i-a fost „cea mai bună prietenă” lui Carmen Iohannis. Între timp, după ce a dovedit zeci de ani că este o femeie conservatoare, Carmen Iohannis a decis să își schimbe stilul, și-a lăsat părul lung până aproape de umeri și deseori și-l ondulează.
Părul lung, motiv de critici acide
Pletele Primei doamne au venit însă la pachet cu noi provocări stilistice. Ea a fost aspru criticată în presă după vizita în Dubai, din luna martie a acestui an, alături de soțul ei, președintele Klaus Iohannis. Ca să nu sufere de căldură, aceasta și-a prins șuvițele cu o clamă de păr din plastic banal, o gafă stilistică ce nu ar fi avut voie să i se întâmple unei soții de președinte în public.
La momentul apariției fotografiilor oficiale, toți stiliștii români au criticat-o. Dana Budeanu a fost cea mai dură în exprimare, criticând faptul că Prima doamnă nu s-a gândit măcar că nu „merge” să asortezi o poșetă Chanel cu un accesoriu atât de ieftin și urât cum era respectiva clamă de păr.
În fața Împăratului Japoniei, Carmen Iohannis s-a îmbrăcat de doliu
Însă Carmen Iohannis nu era deloc la prima abatere atunci. Prima doamnă a avut parte de multe titluri de presă de-a lungul mandatelor prezidențiale ale soțului ei, în legătură cu ținutele inadecvate. Fuste prea scurte, cu genunchii la vedere (ceva ce eticheta diplomatică nu recomandă, indiferent de siluetă), poșetuțe purtate în mână la evenimente la care nu era cazul, culori greșit alese în momente oficiale majore.
Tot în luna martie, Prima doamnă a României a îmbrăcat o rochiță roz bombon la întâlnirea cu Împăratul Japoniei. Din nou, și-a însoțit soțul într-o vizită oficială. Opțiunea cromatică a fost, probabil, cea mai mare gafă a echipei de protocol de la Cotroceni. Probabil ținuta voia să facă o referire la frumoasele flori de cireș pentru care primăvara este atât de iubită în Țara Soarelui Răsare.
Însă cineva documentat ar fi știut că în cultura japoneză contemporană, rozul este o culoare masculină cu trimitere la doliu. Mai concret, această culoare reprezintă „tinerii războinici căzuți în luptă, deși erau în floare a vieții”. Carmen Ioahnnis și-a completat ținuta cu pantofi ocru și un cordon în talie, de culoare galbenă.
Fucsia pentru NATO, copy-paste pentru America
Ar mai fi de amintit vizita prezidențială a cuplului Macron în România. Stiliștii au fost de acord la unison că soția președintelui Iohannis a arătat mai ceva ca o „nășică”. La întrunirea NATO de la Madrid, Carmen Iohannis a purtat roz, dar fucsia, o culoare stridentă, menită să o pună în evidență în rândul oficialităților care, de obicei optează pentru culori închise, rochia din material simplu, fără imprimeu, având mâneci cu danteluțe.
Tot anul trecut, la întâlnirea cu Jill Biden, Prima doamnă a Statelor Unite ale Americii, Carmen Iohannis a mai comis-o o dată: a purtat o rochie inspirată din cea a unei regine. Un fel de copy – paste nereușit. Inspirația, rochia roșie cu imprimeu albastru electric a fost purtată de Regina Matilde a Belgiei la expoziția de sculptură „Vormidable” pe 20 mai 2015 la Haga, Țările de Jos. A fost creată de casa de modă belgiana Natan și a primit aprecieri notabile în presa de modă din întreaga lume.
Stilista lui Carmen Iohannis i-a găsit un material care imita bine cromatica rochiei reginei și i-a croit și cusut ținuta. O idee ceva mai inspirată ar fi fost să preia modelul rochiei regale. Însă Carmen Iohannis, în materie de ținute publice optează invariabil pentru același tip de rochie: unele care urmează linia torsului, cu talia marcată și ușor evazate în jos, până la nivelul genunchilor.
Sunt cu adevărat rare momentele în care Prima doamnă a avut ținute corecte. Una din ele a fost rochia neagră îmbrăcată la funeraliile Reginei Elisabeta, când, cu adevărat, nimeni nu a avut comentarii.
Surse foto: Facebook, Instagram, România TV
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook