După relații consumate mult în spațiul public, mai întâi cu Răzvan Simion și apoi cu actorul cubanez Harlys Becerra, se pare că Lidia Buble a ajuns să se despartă de milionar deoarece acesta era deranjat faptul că artista se ocupă mult prea mult de carieră, iar despărțirea s-ar fi produs la finalul anului trecut. Frumoasa șatenă pare însă că nu a stat prea mult să plângă despărțirea ci, așa cum a dovedit că știe să facă de fiecare dată, a căzut în picioare, ca o pisică și și-a văzut de viață.
Cât costă o noapte pentru Lidia Buble în Dolomiți
Zilele acestea, Lidia Buble a plecat în vacanță, în Italia. Vedeta face o vacanță de relaxare, la munte, în Dolomiți, iar momentan nu se știe cine o însoțește. Ceea ce se știe e cum se răsfață frumoasa. Aceasta a dezvăluit fanilor, în weekend, că a luat avionul, apoi le-a dat un „hint” despre faptul că face „la dolce vita” în munți.
Pentru vacanța ei în care a cuprins și Ziua Îndrăgostiților, Lidia Buble, s-a cazat într-un resort exclusivist de lux. Conform informațiilor de pe Booking.com, o noapte de cazare costă începând cu 766 de euro pe noapte. Hotelul de schi are toate dotările pe care și le poate dori o vedetă, inclusiv o piscină „infinită”, deschisă, cu vedere spre peisajul înzăpezit.
Lidia Buble s-a dichisit pentru întâlnirea cu Andrew Tate
Lidia Buble mai are o temă de reflecție, iar aceasta e legată de frații Tate. Andrew și Tristan Tate sunt în arest preventiv, de la finele anului trecut, când au fost reținuți sunt acuzați de crimă organizată. Procurorii DIICOT susțin că aceștia racolau fete, prin intermediul stratagemei „loverboy”, apoi le obligau să muncească în studioul lor de videochat. Acum doi ani, Lidia Buble a ieșit la câteva întâlniri cu Andrew Tate. Pentru una din ele chiar s-a dichisit în mod deosebit.
După o primă întâlnire în doi, cu Andrew Tate, tot în luna martie 2021, Lidia Buble s-a văzut din nou cu miliardarul. Au luat cina într-un restaurant din Capitală. Bărbatul a venit însoțit de o domnișoară care părea prietenă bună cu artista, după cum scria, presa la vremea respectivă. Paparazzi au remarcat faptul că Lidia Buble a stat, pe durata cinei, alături de luptător.
Cunoscută pentru atenția la detalii, Lidia Buble s-a prezentat extrem de elegantă la întânire. Ea a purtat un trench, lung până în pământ, pantaloni de piele și un sacou. S-a dus și la hairstilist pentru a avea o coafură impecabilă în seara întâlnirii.
Sursa foto: Instagram, Booking.com, SpyNews
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook