Simona Ionescu / Redactor Șef

Cătălin Bordea a aflat de la bunica unde stă ascunsă adevărata comoară a familiei. Leșini de râs

Cătălin Bordea a aflat de la bunica unde stă ascunsă adevărata comoară a familiei. Leșini de râs
Indiferent cât de mulți bani ar câștiga Cătălin Bordea, nu pleacă niciodată de la bunica Aspazia fără ca mașina să fie plină de bunătăți. Ultima dată a primit „năcreală la borcan”, iar ce a urmat e demn de cascadorii râsului.

Pentru că nepotul e înnebunit după „năcreală”, bunica Aspazia i-a dat lui Cătălin Bordea să aibă și la București. Totodată, comediantul a aflat și unde stă ascunsă comoara familiei.

Bordea: „Mi-a tăiat o sticlă de Frutti fresh, iar partea de sus a păstrat-o ca să facă leică”

Comediantul a făcut deliciul internauților, povestind cum a plecat de la bunica Aspazia cu „năcreala la borcan” (n.n. năcreala este o ciorbă cu zer, care se face doar în Moldova) în mașina de lux. Mirosea atât de tare că cei de la spălătoria de mașini l-au întrebat dacă trăiește în automobil.

„Am plecat de la bunică-mea cu năcreala la borcan. Dar, de fapt, nu era la borcan. Mi-a tăiat o sticlă de Frutti fresh, iar partea de sus a păstrat-o ca să facă leică (n.n. pâlnie), apoi mi-a arătat secretul familiei Radiu”, s-a destăinuit Bordea. Care e ascuns într-o ladă frigorifică.

„Deasupra ei, ca să nu umble alte babe, a pus niște prosoape și niște cuverturi”

Cătălin Bordea a aflat de la bunica unde stă ascunsă adevărata comoară a familiei. „A ridicat capacul, a ieșit un abur mare de gheață...”. Leșini de râs
Bunica Aspazia i-a arătat lui Bordea unde stă ascunsă comoara familiei

După ce a strâns „șase pensii”, bunica lui Cătălin Bordea și-a împlinit un mare vis: și-a achiziționat o ladă frigorifică, în care a ascuns comoara familiei: 150 de ouă de rață. Amuzant a fost și modul în lui Bordea i s-a arătat comoara familiei.

„A strâns șase pensii și și-a luat ladă frigorifică, cât e masa asta a ta. Deasupra ei, ca să nu umble alte babe, a pus niște prosoape și niște cuverturi, ca să pară că e dulap. A dat toate alea la o parte, s-a uitat în stânga și în dreapta la ea în casă, cu mine de față”.

„Avea toate animalele în lada frigorifică. Și mi-a spus că dedesubt e adevărata comoară”

„Eu zici că eram cu Pablo Escobar. A ridicat capacul, a ieșit un abur mare de gheață… era ca la apocalipsă, crede-mă… Gândacii și Aspazia Raiu. Avea toate animalele în lada frigorifică. Și mi-a spus că dedesubt e adevărata comoară: 150 de ouă de rață înghețate.

Sărăcia nu dispare…

Am plecat cu mașina de lux de la bunică-mea cu cadavre de găini, cu năcreală după mine. S-a vărsat năcreala în spate și miroase… Am fost la spălătorie mirosind a ouă dezghețate, mai aveam un pui care pleca pe acolo… Mi-a zis ăla: V-ați mutat o perioadă în mașină?”, a spus Cătălin Bordea râzând cu lacrimi în podcast-ul lui Cătălin Oprișan.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri