Ce model de tapet a ales Gina Pistol pentru camera fiicei ei. Primele imagini

În urma cu câțiva ani, Gina Pistol a aflat în urma unor analize medicale că s-ar putea să nu devină mămică niciodată. Ea și Smiley, cu care prezentatoarea are o relație de câțiva ani, nu și-au pierdut însă niciodată speranța și iată că acum câteva luni, cei doi au dat vestea cea mare, aceea că vor deveni părinți.
Smiley a fost extrem de fericit când a aflat că va deveni tată, spunând că pentru el nu conta daca va fi fată sau băiat: “Eu nu am avut niciodată în plan să am fată sau băiat. Cumva, Gina simțea că e băiat. Bă, ce-o fi să fie sănătos. M-am emoționat mai tare când am aflat că e fetiță”, declara cântărețul recent.
Primele imagini cu modelul de tapet ales pentru camera micuței
După ce recent Gina Pistol a împărtășit pe Instagram că ea și cântărețul Smiley s-au apucat de renovat camera bebelușului pe care îl așteaptă amândoi cu mari emoții, Gina s-a plâns pe rețeaua de socializare că toată casa era în haos, lucrările fiind în toi.
Ieri însă, simpatica prezentatoare a avut parte de o veste bună, când a ajuns acasă și a descoperit că tapetul din camera fetiței este terminat. Modelul ales este unul superb, în culori pastel și cu motive florare discrete, dar și pasări de tot felul desenate: “Tocmai ce au terminat de pus tapetul în camera fetiței. S-au mișcat foarte repede. Au lăsat și ordine, curățenie în urma lor. Încep să am emoții. Arată superb. Superb arată. Nu-mi imaginam că o să iasă atât de frumos. Mai am de luat mobilierul după revelion și gata. Mai am puțin. Încep să am emoții”, a dezvăluit Gina pe Instagram.
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook