Simona Ionescu / Redactor Șef

Ce s-a întâmplat cu Matei, băiatul care și-a pierdut frații și tatăl în incendiul de la Ferma Dacilor

Ce s-a întâmplat cu Matei, băiatul care și-a pierdut frații și tatăl în incendiul de la Ferma Dacilor
În a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, un incendiu devastator la Ferma Dacilor curma opt vieți. Printre ele, băieții Petru și Luca, alături de tatăl lor, Lucian. La nouă luni distanță, Matei, fratele celor doi, încearcă să își refacă viața, acum că a rămas singur cu mama sa.

Incendiul din dimineața zilei de 26 decembrie de la Ferma Dacilor a curmat viețile a opt oameni, care se aflau acolo pentru a sărbători Crăciunul. În urma tragediei și-au pierdut viețile inclusiv fiul cel mic al lui Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor și handbalista Anca Gavrilă (20 de ani). Nu au fost însă singurii: frații Petru și Luca Ene, alături de tatăl lor, au murit și ei. 

În familia Ene au rămas doar Matei, fratele geamăn al lui Luca, acum în vârstă de 18 ani, dar și mama băieților, Ileana. Cei doi frați gemeni făceau fotbal de performanță la CSA Steaua, la fel ca și mezinul Petru, legitimat la acea vreme la New Stars.

Matei a semnat primul contract 

Cu toate că încă suferă pentru moartea fraților și a tatălui său, Matei a încercat să își ducă viața mai departe. Continuă să joace fotbal și azi, iar fratele geamăn, Luca, pare că a avut grijă de el de acolo de unde e, căci Matei a semnat primul său contract în calitate de fotbalist. 

Pe lângă asta, tânărul a devenit și jucător de bază la CSA Steaua și „e pe drumul cel bun”, așa cum a mărturisit fostul fotbalist George Ogăraru, în prezent coordonatorul academiei din Ghencea.

Nu a vrut să meargă la psiholog 

Cu toate că pierderea suferită este una sfâșietoare, Matei nu a vrut să meargă la psiholog.

„I-am făcut contract lui Matei dupa ce s-a întâmplat. E un jucător important pentru echipa de tineret, a si marcat. Acest contract l-a ajutat și l-a motivat. N-am dreptul să spun suma exactă, care e confidențială. Dar e vorba despre un contract bun pentru un junior. Toți cei care am fost implicați în susținerea lui am făcut un lucru normal, nimic deosebit”, a declarat Ogăraru pentru sportpesurse.ro. 

Luca Ene a murit în incendiul de la Ferma Dacilor alături de fratele său, Petru și de tatăl Lucian
Foto: Instagram

„Matei e bine acum, s-a și echilibrat. Durerea însă nu o poate înlocui nimeni, va dați seama, a trecut prin momente cumplite. Însă văd și simt că este pe drumul cel bun, timpul și fotbalul îl ajută să se vindece ușor usor”, a adăugat acesta.

Mama lui Matei trece prin momente grele 

În ceea ce o privește pe Ileana Ene, aceasta ar fi refuzat să se mute din țară, la invitația unor rude. A preferat să rămână aici, alături de amintirile celor dragi pierduți, dar și de singurul fiu care mai este în viață. 

În incendiul de la Ferma Dacilor au murit 8 oameni

„E greu de acceptat pentru o mamă mai ales atunci când vine acasă și găsește casa aproape goală. Un singur copil profund afectat de moartea fraților săi. Ileana era o mamă deosebită, se ocupa de copii, îi ajuta pe toți trei la teme. Are o rudă care i-a propus să se stabilească în Germania, dar a reuzat dn start pentru că nu și-a dorit să-și ia băiatul din mediul în care a crescut și de lângă prieteni”, a transmis o sursă pentru publicația citată. 

„M-aţi lăsat singur cu mama, o să am grijă de ea”

La scurt timp după tragedie, Matei și-a luat angajamentul de a avea grijă de mama sa, chiar dacă durerea pierderii celor dragi îl chinuie încă. 

„Tata, ai fost eroul meu, eşti exemplu meu în viaţă, nu îmi vine să cred ca ai plecat aşa repede din viaţa mea, nu îmi văd viaţa fără tine. Petru, te iubesc nespus de mult, eşti frăţiorul meu şi mereu vei fi, eşti puterea mea şi sufletul meu. Luca, eşti geamănul meu, te iubesc cel mai mult, o parte din mine a murit odată cu tine, ţi-am zis sa vii după mine, nu înţeleg de ce te-ai oprit… M-aţi lăsat singur cu mama, o să am grija de ea, vă promit. Sunteţi familia mea şi va iubesc infinit, mi-as fi dat viaţa pentru voi. Drum lin către ceruri îngerii mei!”, scria Matei la momentul respectiv. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre