Ce surpriză i-au făcut copiii Elenei Băsescu de ziua ei

Sofia, Traian jr. și Anastasia i-au pregătit o surpriză frumoasă mamei, ajutați probabil și de bunica Maria Băsescu, cea care le veghează copilăria de când s-au născut.
Astfel, rând pe rând, cei trei copii i-au dăruit mămicii lor câte un buchet imens de flori. Flori de primăvară. E limpede că Elena Băsescu a fost extrem de impresionată și de mândră, căci i-a fotografiat pe fiecare și le-a urcat pozele pe Instagram.
Tot pe rețeaua de socializare, sora ei Ioana i-a urat La mulți ani.
Ce face acum Elena Băsescu
Ultima știre apărută în presă despre ea a fost în legătură cu locul ei de muncă. A fost și un prilej de a fi atacată de unii care au trunchiat informația. În fapt, Elena Băsescu a fost angajată, până la terminarea fostei legislaturi, la grupul Partidului Mişcarea Populară. Fiind angajată pe perioadă nedeterminată, ulterior Elena Băsescu a fost inclusă consilieră la Comisia de Afaceri Interne, după ce PMP nu a mai trecut pragul. A plecat din Parlament și, după cum reiese dintr-o postare de a ei, cu poză, de pe rețeaua socială, lucrează acum la un cabinet de avocatură.
Sfaturi bucătărești de la mămica Elena
Având o familie mare și fiind mamă singură, Elena Băsescu își face de lucru des prin bucătărie. După cum am constatat din imaginile pe care le face publice, ultima dată a recomandat fanilor cum face ea grătarul în curtea casei.
Săptămâna trecută a și aplicat rețeta, postând imagini „poficioase” și sfaturi pentru cei ce vor să încerce să-i urmeze exemplu.
“Coaste de mangalita (porc)
reteta inspirata de pe canalul de youtube al celor de la Big Green Egg:
Suntem la minutul 90 … mai ungem o data coastele cu amestecul de otet si suc de mere
Foto: Instagram și Facebook
Primul job, reporter la cotidianul ”Tineretul liber”, câștigat în urma unui concurs în 1990. Din 1993 până în 1997 – redactor sef adjunct la ”Evenimentul zilei” condus de Ion Cristoiu. A urmat perioada 1998-2006 la Libertatea, apoi la Click! și Adevarul Holding unde a implementat proiectul unei campanii umanitare fără precedent în presa românească. L-a continuat și la Libertatea, după ce s-a întors la Evenimentul zilei, în 2012 ca redactor șef și unde activează și azi. În anul 2020 a lansat și propriu site – Rețete și Vedete, o publicație de știri din actualitate și de divertisment. Membru UZPR.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook