Christina Aguilera și Britney Spears dominau topurile muzicale în urmă cu 25 de ani, fiind considerate și mari rivale în anii lor de glorie. Cu un talent vocal de necontestat, Aguilera este una dintre cele mai bune voci la nivel mondial. Cu toate că talentul nu i-a lipsit, artista s-a aflat ani întregi într-un con de umbră, din cauza problemelor cauzate de depresie și anxietate.
De câțiva ani a revenit însă, iar la ultimul concert din Mexic Christina Aguilera a fost de nerecunoscut. Artista a avut mulți ani probleme de greutate, cauzate de afecțiunile psihice cu care s-a luptat. Silueta ei trasă prin inel, pe care o afișa în vestimentația sumară și mulată pe care o afișa în concerte și videoclipuri în tinerețe, a rămas mult timp doar o amintire.
Aguilera a apărut pe scenă cu 20 de kilograme mai slabă
Asta până recent, când Aguilera a șocat pe toată lumea la concertul pe care l-a susținut. Artista a apărut pe scenă într-un costum de piele mulat, asortat cu cizme până la coapsă, ochelari de soare negri și mănuși roșii de mătase. A purtat părul blond platinat desfăcut și drept.
Întreaga vestimentație a scos în evidență un corp cu 20 de kilograme mai slab, spre deosebire de cel anterior cu care Christina a fost nemulțumită ani întregi. Silueta cântăreței le-a amintit fanilor de o Aguilera tânără, dar a stârnit și comentarii și acuzații.
Cântăreața, acuzată de fani că a folosit Ozempic
Internauții au sesizat imediat suplețea artistei și au speculat că „de vină” ar fi chiar Ozempic, medicamentul pentru diabet tot mai folosit pentru controlul greutăţii, despre care se știe că poate provoca probleme digestive grave în anumite situații.
„Am nevoie de Ozempicul pe care-l folosești tu pentru că al meu nu face asta 😒” și „este atât de mică…”, „Am nevoie de acel Ozempic puternic pe care-l folosește xtina pentru că fatăăăă,” „Cel mai bun rezultat Ozempic până în prezent! 😮💨🫠.”, au comentat fanii pe TikTok.
Încă un internaut a recunoscut, „Doamne, arată uimitor! Aș vrea să pot lua Ozempic ca toți ceilalți, dar mi-e teamă de efectele secundare”, a conchis fanul Christinei Aguilera.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook