Simona Ionescu / Redactor Șef

Credeați că le-ați văzut pe toate? Fulgy, versiunea religioasă. Ce face cu icoanele

Credeați că le-ați văzut pe toate? Fulgy, versiunea religioasă. Ce face cu icoanele
Fie că vrea sau nu, fiul cel  mic al Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani, reușește să atragă atenția asupra sa în stil mare. A avut în repetate rânduri probleme cu politia, a fost internat pentru dezintoxicare, iar acum pare ținut, cu eforturi, în casă. Până se liniștește, s-a apucat de pictat. Dar, de fapt, a trecut într-o nouă etapă a vieții sale.

Fulgy, în versiunea religioasă și-a umplut casa de icoane. El se laudă că și-a cumpărat un (nou) apartament pe care vrea să-l renoveze, într-o săptămână. Și va cheltui „un milion”, după cum afirmă cu aplomb pe rețelele sociale.

Mai interesantă însă e noua sa fixație. Fulgy spune că i-a vorbit însuși Dumnezeu. Și a ales un mod absolut inedit pentru a i se adresa direct.

Fulgy a postat în urmă cu puțin timp pe pagina sa de socializare o fotografie în care apare alături de mai multe icoane cu chipul lui Iisus Hristos. Fiul Clejanilor le-a mărturisit fanilor că în urmă cu o seară Iisus Hristos i-a apărut în vis și i-a transmis și un mesaj important. Iar mesajul acesta i-a schimbat complet viața.  „Am visat aseară că a venit la Moft TV și mi-a zis să mă lupt cu mândria pentru că asta e boala secolului XXI”, a spus Fulgy pe Instagram.

Cum a ajuns Fulgy în arest la domiciliu

Tânărul de 23 deni a fost plasat în arest la domiciliu. S-a ajuns aici după ce, în urmă cu două zile, a agresat un jurnalist în stradă și i-a furat telefonul.

Bărbatul a depus o plângere penală, iar acum fiul Clejanilor va sta în locuința lui pentru 30 de zile, fără să părăsească domiciliu.

Înainte de acest episod, Fulgy s-a mai ales cu o reclamație din partea surorii sale renegate de Ioniță de la Clejani. Tatăl lui Fulgy, înainte de relația cu Viorica, a mai avut o fiică. El este absent din viața acesteia. Mamă singură a doi copii, aceasta are, de asemenea, o carieră muzicală. Iar Fulgy a amenințat-o pe ea cu moartea, și a spus că va profita de fetițele sale, pe motiv că se folosește de numele celebru al familiei sale, pentru a avea succes.

Fulgy, versiunea religioasă

În noua sa versiune, Fulgy a prezentat într-o nouă serie de postări și icoanele pe care le are cu Fecioara Maria. Are icoane pe pereți, mini-postere și chiar și o lumânare cu icoana ei pe ea. El și-a început prezentarea arătând un desen cu portretul surorii sale, Margherita, pe care l-a realizat singur.

„Surioara mea, preaiubită, desenată de mine (…) și multpreaiubitul meu Dumnezeu, alături de Măicuța mea, Măicuța mea, Măicuța mea”, a spus Fulgy, arătând, de fiecare dată, altă icoană.

Se pare că versiunea sa religioasă l-a ajutat pe Fulgy. Sora sa vitregă, Ramona de la Clejani și-a retras plângerea făcută pe numele său.

Sursa foto: Instagram

Cum iese Lady Gaga la cumpărături. Foto

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre