Carmen Brumă a fost invitata matinalilor Gabriel Fereșteanu și Liza Sabău și a vorbit despre cum slăbim după sărbători. Vedeta a dat câteva sfaturi practice care ne vor ajuta să dăm jos kilogramele în plus.
Primul principiu expus de vedetă are legătură cu programul meselor. ”E important să îți faci un program de mese și să te ții de el. În programul ăsta alimentar trebuie să existe și un repaos alimentar de aproximativ 4 ore. Astfel controlezi apetitul și nu te trezești că la ultima masă din zi mănânci excesiv”, a declarat Carmen.
La fel de importantă este hidratarea, conform sfaturilor primite de la partenera lui Mircea Badea. ”Bea apă. Cei mai mulți dintre oameni au această problemă, nu se hidratează suficient. Corpul incorect sau insuficient hidratat va resimți senzația de foame mai pregnant și va avea mai des pofte. Sigur că apa nu ține de foame, dar te ajută să prelungești senzația de sațietate. E important să bei 35-40ml de apă pe kilogram corp.”
De ce să nu mâncăm după apusul soarelui
Vedeta a mai explicat și de ce trebuie respectată regula conform căreia nu ar trebui să mâncăm după apusul soarelui. ”Metabolismul nostru funcționează în strânsă legătură cu mișcarea soarelui pe cer. De asta noi dimineața funcționăm la capacitate maximă. Pe măsură ce soarele apune, metabolismul nostru scade. Ideal este să nu mai mănânci sau să mănânci mese foarte ușoare după ce soarele apune. Seara metabolismul nostru este încetinit, ardem mai puține calorii și majoritatea alimentelor introduse se transformă în grăsime”, și-a continuat Carmen lista de sfaturi.
De asemenea, aceasta recomandă un minim de 7000 de pași pe zi, chiar dacă nu dorim neaparat să facem antrenamente la sală. ”Încearcă să faci mișcare. Nu te gândi neapărat la antrenamente. Dacă nu ești genul care să facă antrenamente, măcar încearcă să mergi și să-ți numeri pașii. Încearcă să depășești cam 7000 de pași zilnic.”
Cum își hrănește Carmen Brumă fiul
Legat de dieta fiului ei în vârstă de 6 ani, Vlad, acesta respectă câteva reguli simple, conform spuselor vedetei.
”Vlad mănâncă divers, nu stăm chiar foarte bine la capitolul ăsta. Ce am reușit până la vârsta de 6 ani este să nu aibă sucuri acidulate din comerț în meniu. Nici fresh-uri nu prea bea, bea apă și ceai. Am reușit să-l fac să accepte regula ca desertul să fie format dintr-un fruct. Abia după ce mănâncă fructul acela dacă simte nevoia de ceva dulce primește”, a încheiat Carmen Brumă.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook