Chiar dacă a vorbit deseori despre ele, aproape că mulți români nici nu își imaginează că, la cum e ea, Dana Budeanu e mamă, și nu orice mamă, ci de două fete, adolescente mari. Fiicele Danei Budeanu, Maria și Dana, au împlinit 17 ani. Mama lor le ține departe de social media, de viața mondenă și de showbiz. Motivele ei sunt întemeiate. Și cine poate obiecta unei mame care știe întotdeauna ce e mai bine pentru copiii ei?
Nimeni nu le-a văzut pe fiicele Danei Budeanu. Dana și Maria nu apar pe rețelele sociale. iar dacă mama lor decide să posteze ceva cu ele, o face într-un mod aparte: fetele sunt surprinse din spate, sau parțial, astfel încât nu li se poate distinge chipul.
Toată lumea este curioasă cum arată fiicele Danei Budeanu, iar recent, aceasta a postat pe Instagram o fotografie cu Maria și Dana în care se poate observa că fetele, care acum au 17 ani, îi seamănă foarte bine la stil și eleganță. „Mereu în urma pașilor lor” a scris mândra mămică. Le-a acoperit fețele cu inimioare.
Și în trecut, dacă a postat imagini cu ele, foarte rar, le-a arătat tot așa, parțial, irecognoscibile. Ca și mama, fiicele au părul lung, natural, sunt suple și armonios dezvoltate. Ele poartă rochii create chiar de mama lor, de culori diferite.
Întâlnirea cu J.Lo, surprinsă de paparazzi
Anul trecut, una dintre fiice a ajuns în brațele unei celebrități. Aflată în vacanță în Italia, cu fiicele sale, Dana Budeanu s-a intersectat cu Jennifer Lopez, aflată și ea în vacanță cu proaspătul ei iubit oficial, Ben Affleck. În acea perioadă, Jennifer Lopez se afla într-o vacanță în Capri cu Ben Affleck, spre bucuria turiștilor. Poate vă amintiți că și Andreea Marin a fost suprinsă în fotografiile de paparazzi făcute noului cupluplanetei.
Una dintre gemenele Danei Budeanu a fost probabil cea mai norocoasă admiratoare a vedetei americane, pe care însăși diva a chemat-o pentru o fotografie și o îmbrățișare. Artista a fost cea care a chemat-o pe fetiță la ea și a îmbrățișat-o.
„O tandrețe sinceră. A fost un moment… Mai ales că este fetița mea și eu nu le expun deloc. Fetița mea a întâlnit-o absolut întâmplător, eram în același loc, și fetița mea era în vecinătatea bărcii, nu mai contează detaliile. A fost chemată de către Jennifer Lopez. Efectiv. Și pur și simplu s-a dus și a mai venit după vreo 15 minute, timp în care s-a întâmplat ceea ce vedeți. Bineînțeles, după aceea ea ne-a povestit. Noi eram la 15 metri”, a spus Dana Budeanu la Antena 3.
Dana Budeanu e foarte strictă cu fiicele sale
Creatoarea de modă Dana Budeanu a fost căsătorită până acum opt ani cu omul de afaceri Radu Budeanu, iar după divorț au rămas în relații de prietenie, de dragul fetelor lor. Dana Budean s-a ocupat de creșterea gemenelor cm a știut ea mai bine. Nu le-a expus niciodată la televizor sau pe rețelele de socializare, iar tinerele nu au nici telefon mobil. „Vreau să le prelungesc copilăria. Şi te asigur că sunt mult mai pregătite pentru viaţă decât orice copil care are acces la altceva.
Nu ştiu dacă cineva îşi dă seama de asta. Eu cred că intelectualitatea adevărată şi educaţia adevărată se întorc, s-a ajuns la o saţietate”, a spus Dana Budeanu, în urmă cu mai mult timp, potrivit Viva.ro.
În urmă cu câțiva ani, prin intermediul blogului ei, Danabudeanu.com, Dana Budeanu a răspuns mai multor întrebări ale Mihaelei Rădulescu (Întrebările Mihaelei), legate de proprii copii:
„Care a fost primul tău vis împlinit?” – „Fetițele mele”
„În ce împrejurare ai strălucit ca niciodată?” – „Când am ajuns lângă fetițele mele la câteva ore după ce le-am adus pe lume, însă nu m-a văzut nimeni atunci”
„Ce te sperie cel mai tare?” – „N-aș vrea să-mi dezamăgesc copiii. Atât”
„Cu cine ai trăit cea mai fericită zi din viaţă?” – „Cu fetițele mele…nu numai una”
„Ce meserie ţi se pare cea mai grea din lume?” – „Cea de mamă”
„Ce meserie n-ar trebui să dispară niciodată?” – „Cea de mamă”
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook