Diana Roman, biografia
Diana Roman este din Slatina, județul Olt, și și-a dorit dintotdeauna să fie actriță. A continuat să aibă roluri de teatru în liceu, perioadă în care a regizat primul său spectacol de teatru păpuși.
A intrat pe primul loc la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) și a continuat să regizeze piese de teatru în timpul facultății. A început să joce în filme în 2013, când a fost distribuită în telenovela Îngeri pierduți, de la Acasă TV. În 2014 a apărut în serialul Fetele lu’ dom’ profesor. A urmat claborarea cu regizorul Iura Luncașu, în comedia Minte-mă frumos în Centrul Vechi (2016), și serialul Triplusec de la PRO TV, în 2018.
Diana Roman, rolul educatoarei Nina în Videochat
În Videochat , acrița Diana Roman joacă rolul Ninei, o tânără educatoare la grădiniță care rămâne fără job din cauza pandemiei și care e pusă în situația ingrată de a-și schimba complet meseria.
„M-am uitat în oglindă, am luat decizia să slăbesc foarte mult și mi-am zis: Diana, ce faci cu viața ta? Și m-am apucat de Videochat! (râde) Glumesc, normal! A fost o poveste foarte amuzantă, pentru că eu am stat în toată această perioadă de pandemie cu mama și bunica, la țară în Moldova. Și, după ce am filmat episodul pilot și a apărut pe Facebook, dacă mă duceam la magazinul din sat, erau foarte multe priviri ciudate ațintite asupra mea, oamenii de acolo chiar au crezut că asta fac, se dusese vorba în sat”, dezvăluie actrița.
Diana Roman (care o interpretează pe Nina în serial), Andi Vasluianu (Andrei în serial) și Marius Florea Vizante (domnul Popovici) intră în pielea personajelor și, în același timp, în lumea unei industrii online: videochat-ul.
Diana Roman a fost îndrăgostită de Marius Manole
Era studentă când a mers la un spectacol cu Marius Manole. Îi plăcea foarte mult acest actor și se așeza astfel încât la monolog, actorul să se uite spre ea, a povestit Diana Roman. Era convinsă că este dragoste la prima vedere.
”Cu Marius Manole am o poveste. Eu am fost îndrăgostită de el în facultate. I-am povestit și lui chestia asta. M-am calmat între timp. E frumos să lucrez cu actorii pe care îi admiram când eram mică, dar și mai frumos este că și ei se raportează la mine ca la un egal, ceea ce e minunat și asta spune multe despre ei”, a mărturisit Diana Roman.
O actriță din serialul „Melrose Place” a intrat la pușcărie. Pedeapsa e lungă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook