Sindromul Hybris (numit și Hubris) descrie o calitate a personalității de mândrie extremă sau excesivă sau de aroganță. Termenul „aroganță” provine din latinescul adrogare. Adică, să simți că cineva are dreptul de a cere anumite atitudini și comportamente de la alte persoane.

Abraham Lincoln despre Sindromul Hybris

Aceste schimbări de personalitate au fost explicate de secole, sub diferite forme. În secolul al VI-lea i.Hr. un remarcabil om politic grec, Pittacos din Mytilene, a vorbit despre acest sindrom. El a spus: “Vrei să cunoşti un om? Învesteşte-l cu o mare putere”.

De asemenea, Abraham Lincoln, preşedintele american, a scos în evidență același lucru. El a abolit sclavia şi a condus Statele Unite în timpul Războiului Civil. 

“Aproape toţi oamenii rezistă nenorocirilor. Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere”, spunea  Abraham Lincoln.

Realitatea în care trăim astăzi ne oferă nenumărate exemple despre ce se întâmplă cu mulţi dintre cei care dobândesc funcţii şi putere. În general, nu pe baza unor merite excepţionale, ci ca urmare a unor împrejurări de care profită din plin.

Persoane care, brusc, par a pierde contactul cu lumea în care trăiesc. Îşi supraestimează competenţele şi capacităţile. Devin intoleranţi şi dispreţuitori faţă de ceilalţi. Nu ezită să facă abuz de putere. Ei ignoră, cu bună ştiinţă, regulile, legile, bunul simţ, fără a fi interesaţi de “costuri” şi consecinţe.

Sindromul Hybris – “Bolnavi la putere”

Cu toate că de-a lungul timpului mulți oameni au discutat despre Sindromul Hybris în diferite forme, abia în epoca modernă a fost teoretizat. Cel care l-a pus în teorie a fost David Owen, medic şi ministru al muncii în Guvernul britanic condus de James Callaghan, în anii 1970.

Într-un articol publicat într-o cunoscută revistă de neurologie, devenit ulterior un capitol important al cărţii “Sickness and in Power”, publicată în 2008 şi tradusă şi în româneşte, cu titlul “Bolnavi la putere”, medicul Owen examinează felul în care mulţi dintre cei care deţin, fie şi temporar, puterea, manifestă Sindromul Hybris.

Acest sindrom nu este o boală în sensul clasic al cuvântului, ci o alterare a comportamentului, a funcţiilor mentale, o tulburare de personalitate dobândită. Poate să schimbe persoane considerate a fi, înainte, “normale”, şi care are grave consecinţe la nivel decizional şi pentru societatea care are astfel de lideri.

Mulţi dintre cei care ajung în funcţii importante, spune David Owen, care a analizat comportamentul unor renumiţi lideri politici ai lumii, din ultimii 100 de ani, par a fi intoxicaţi de un straniu “agent patogen”. Puterea, care, paradoxal, îi fascinează şi pe cei care o exercită, şi pe cei care o suportă şi care conduce, în cazul primilor, la un fel de narcisism patologic.

Se pare că – remarca autorul studiului – succesul îl face pe cel ales “să-şi piardă uzul raţiunii”, să se considere invincibil, infailibil, invulnerabil. Situaţia se deteriorează atunci când respectivul lider începe să submineze autoritatea instituţiilor autonome, pentru a exercita un control mai direct şi mai extins.

O astfel de atitudine distorsionată, arogantă conduce la demoralizarea celor din jur. Adesea generând şi stări conflictuale între cei apropiaţi.

Sindromul Hybris/ Hubris, “boala puterii” – simptome

Conform teoriilor lui David Owen, acest sindrom are anumite simptome. Iată principalele caracteristici ale celui care, ajuns, într-o poziţie de conducere, este atins de Sindromul Hybris. Caracteristici identificate, în urma unei ample analize, de către autorul cărţii “Bolnavi la putere”, David Owen, cel care are o semnificativă experienţă şi ca medic şi ca politician:

-folosirea puterii pentru autoglorificare; lumea e un fel de “arenă” în care lui, celui privilegiat, i se cuvin puterea şi slava;

-obsesia imaginii de sine şi predispoziţia spre megalomanie, spre acţiuni care să-i aducă un beneficiu de imagine;

-pierderea contactului cu realitatea şi izolarea progresivă;

-acţiuni imprudente şi impulsive, neglijenţă, nervozitate;

-ignorarea sfaturilor şi criticilor celorlalţi şi dependenţa excesivă faţă de propriile opinii;

-discurs “mesianic”, de deţinător al adevărurilor absolute, tendinţa de exaltare nejustificată;

-incompetenţa evidentă, din pricina excesului de încredere şi a lipsei de atenţie la detalii;

-confundarea dorinţelor şi punctelor lui de vedere cu ale poporului sau ale organizaţiei/ companiei din care face parte şi exprimarea lor într-un mod patetic, nenatural;

-tendinţa de a vorbi despre sine reverenţios, la persoana a III-a, sau de a folosi, penibil, -pluralul inglobant “noi” ori, în mod excesiv, “eu”;

-convingerea, exprimată cu emfază, că singura “instanţă” în faţa căreia trebuie să dea -socoteală pentru faptele sale, este “istoria” sau “Dumnezeu” şi că aceasta îi va fi, desigur, favorabilă;

-atenţie exagerată acordată “viziunii” sale, alegerilor sale, ignorând aspectele practice şi adevăratele consecinţe.

Sofia Vicoveanca își descarcă sufletul. Ne spune cum a ajuns să fie atât de iubită