Secretul uneia din cele mai lungi căsnicii de la Hollywood a fost recunoscut de soț: „Fac ce mi se spune. Tac din gură!”. Denzel Washington, ajuns acum la vârsta de 68 de ani, a făcut declarații surprinzătoare despre Pauletta, soția sa. Cei doi împart viața, la bine și la greu, de aproape cinci decenii, din care patru sunt căsătoriți.
Îndrăgitul actor a fost invitat în emisiunea „Let’s Go!”, moderată de Tom Brady, Larry Fitzgerald și Jim Gray. Cu această ocazie el a dat din casă, povestind cum se desfășoară lucrurile înainte de Ziua Recunoștinței, care va fi celebrată joi, 23 noiembrie, fiind o sărbătoare extrem de importantă pentru americani. Cu această ocazie actorul va reuni prieteni și rude. Soția le pregătește deja o masă copioasă.
Secretul căsniciei lui Denzel Washington
„Ea pregătește totul. Masa este foarte lungă, oamenii vin din toate colțurile. Mi-a spus că avut o problemă cu dimensiunea curcanului, a fost nevoită să ia unul în plus, ceva de genul. Eu nu fac nimic în bucătărie, dar mănânc”, a glumit actorul. El a mai mărturisit că soția nici nu îl lasă măcar să intre în bucătărie. „Mă dă afară de acolo. Este ceva de genul: Nu ai ce să cauți aici! Dă-te din calea mea, mergi și fă niște bani”, a mai spus actorul.
Cu o căsnicie întinsă pe 40 de ani, actorul Denzel Washington îi e recunoscător soției sale pentru că ține familia unită. El spune că a fost binecuvântat cu o femeie minunată, care nu este doar o femeie frumoasă, ci și o soție extraordinară, o mamă bună. Întrebat care este secretul căsniciei lor, actorul a recunoscut, mai de mult: „Fac ce mi se spune. Tac din gură!”
Cum s-au cunoscut Denzel și Pauletta
Denzel Washington și Pauletta s-au cunoscut pe platourile de filmare ale primului său film, Wilma, care a fost turnat în anul 1977. Practic, s-au întâlnit la o petrecere organizată de niște prieteni comuni.
Între ei a fost dragoste la prima vedere, iar de atunci au rămas împreună. După șase ani de relație, s-au căsătorit, în anul 1983. Cei doi au împreună patru copii – John David Washington (39 de ani), Katia (35 de ani) și gemenii de 32 de ani, Olivia și Malcolm.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook