Andreea Bălan a luat-o serios pe urmele lui Jlo: „Vara asta ne îndrăgostim”, spune vedeta. Dacă artista de peste Ocean, la împlinirea a 52 de ani a decis că e momentul să își asume oficial relația cu fostul ei iubit Ben Affleck, astfel că a postat chiar ea o fotografie în care se sărută cu acesta, blondina noastră pare că și l-a băgat pe Tiberiu Argint în ultimul videoclip.
Andreea și Tiberiu formează un cuplu din vara anului trecut, când cei doi au fost surprinși pentru prima dată împreuna, la mare, la o petrecere din Vama Veche. Așa cum a putut remarca orice om atent, bărbatul e foarte prezent în viața iubitei sale, inclusiv în vacanțele cu mama și fetițele ale acesteia.
„Vara asta ne îndrăgostim”
Luni dimineață, Andreea Bălan a lansat cel mai nou clip al său, care face parte dintr-un viitor album. „Dragilor, vara asta Ne Îndrăgostim ♥️ Am lansat o piesă super fresh, de vară, care te cheamă la vacanțe, plaje și mult soare. Videoclipul este filmat atât în Grecia, cât și în România”, a scris Andreea Bălan pe contul său de Instagram. În imaginile care însoțesc postarea apare ea, pe un scuter, în spatele iubitului ei, pare-se, în timp ce se plimbă pe un drum din Grecia.
După cum vă amintiți, după vacanța Andreei cu fetițele ei într-un resort din Egipt, ea a lăsat fetițele acasă și a plecat împreună cu iubitul ei, Tiberiu Argint, în vacanță în Grecia. De acolo ne-a uimit cu fotografiile incitante postate pe rețelele sociale, în costume de baie. Într-una vedeta stă în cap.
Andreea Bălan pe urmele lui Jlo
Dacă peste Ocean, cuplul momentului Bennifer și-a făcut oficial ieșirea în public ( printr-o postare a vedetei pe Instagram), iată că și Andreea Bălan acționează la fel. Imaginile în care apare sunt memorabile. Iar Tiberiu Argint o susține cât poate pe iubita sa. El a distribuit la Insta Story clipul de promovare a noii melodii a Andreei.
Iar piesa e în stilu-i caracteristic, care a umplut fanii de bucurie. „Superbă piesă, seamănă puțin cu stilul tău vechi, nopți de vara fierbinți, oricum ești minunată! Evoluezi, perfecționezi, bravo ție!”, i-a scris una dintre fane.
Sursa foto: Instagram
Bârfe regale. Cum a izbucnit, de fapt, conflictul dintre Casa Regală și Meghan Markle
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook