Pandemia nu l-a ținut pe Pepe departe de distracție, dar suprizele de care a avut parte la intrarea în noul an l-au copleșit. Tată dedicat, acesta a ținut fetițele alături în noaptea dintre ani. Maria și Rosa Alexandra au petrecut revelionul cu tatăl lor, iar ceea ce s-a întâmplat a întrecut orice așteptare.
Pepe a organizat propriul revelion online, din studioul său, PEPElion, și le-a avut invitate și pe fiicele sale. Rosa Alexandra, fiica cea mică a lui Pepe și Raluca Pascu, a luat microfonul și a cântat „Inima mea”. Și Maria a trecut la microfon și a cântat „Lolita”, cele două rămânând în studio după ce au venit să îl sorcovească pe tatăl lor.
Pepe a aflat ce vor fiicele lui în 2021
Pepe a aflat, aseară, ce își dorește fiica lui ce a mică, în 2021. Să fie ca Andra. Așa că i-a pus niște bani în buzunar, ca să aibă noroc în noul an, conform tradiției populare și a lăsat-o să facă duetul cu el, pe negativ.
”În anul 2021 surprizele vin din partea copiilor. Oameni buni, copiii au venit peste mine, m-au sorcovit, iar acum Rosa vrea să rămână să cânte”, a spus, Pepe. Topit de emoție, acesta a recunoscut că „este pentru prima dată când am cântat pe un negativ alături de fetița mea”.
Și Maria, fiica cea mare a lui Pepe și a Ralucăi a cântat alături de tatăl ei. Ambele fetițe cunosc foarte bine versurile melodiilor tatălui lor și dovedesc talent care, în viitor, le va îndrepta, probabil, tot spre o carieră muzicală.
Pentru fetele lui, Pepe a avut invitați și alți copii la petrecerea de Revelion, iar celor mici le-a organizat o sesiunea de karaoke cu juriu.
Cine i-a gătit lui Pepe pentru revelion
Pentru noaptea dintre ani, Pepe s-a trezit acasă cu părinții lui, care au pregătit de mâncare. Artistul a descoperit cu bucurie surprizele culinare din bucătărie. A fost un revelion „pe stil vechi” pentru Pepe, cu mâncăruri așa cum se făceau odată. Și tatăl și mama lui Pepe au bucătărit timp îndelungat. „Nea Ion”, cum îi spune artistul, a pregătit aperitive și ceva „pentru a doua zi”, în timp ce mama sa a avut grijă de felurile principale.
Meniul de PEPElion
Masa s-a deschis cu tartine cu ou și gogoșari, ca la petrecerile din anii 90. Pentru a doua zi, tatăl lui Pepe a pregătit o oală mare de ciorbă de burtă. Se știe, aceasta e un leac „miraculos” anti mahmureală, iar după un revelion în familie, s-ar putea să fie nevoie, știe, prea bine bărbatul trecut prin viață.
„A venit tata pe la mine și a gătit”, a mărturisit artistul, care a și arătat tot meniul.
Mama lui Pepe a luat cu asalt bucătăria în care se învârtea până de curând nora sa. „Ce ai pregătit, mamă?!”, o întreabă Pepe. Femeia răspunde: „Fripturică de purcel, iar în cuptor de curcănel”.
Toamna aceasta Pepe a anunțat că divorțează de mama fiicelor sale, Raluca Pascu, după mulți ani de căsnicie care părea perfectă. Femeia se pare că are deja un nou iubit, și, de Revelion a decis să îi lase lui Pepe fetițele, pentru a avea parte de distracție. Dacă Pepe a fost generos cu imaginile intime, postând mai multe fotografii și filmulețe cu fetițele lui, dar și cu el, din studio, Raluca a păstrat discreția pe social media.
Sursa foto: Instagram, YouTube
Un nou organ, descoperit de către cercetători în corpul uman
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook