Fanii sunt șocați de cum s-a transformat Adda. La mijlocul lunii noiembrie, celebra cântăreață Adda a decis să recurgă la o transformare de look. Artista a renunțat la părul lung în favoarea unei tunsori bob. De asemenea, vedeta a renunțat la blond și și-a vopsit părul.
„New me new bla bla! Adevăru’ e că-mi simt capul ușor, am întinerit 10 ani și am un vibe foarte bun! Sunt binevenite schimbările din când în când!”, a scris Adda în mediul online, acolo unde a postat și două fotografii în care apare cu noul look.
La exact două luni distanță, cântăreața dovedește că „din când în când” înseamnă foarte puțin timp. Așa că a dat curs unei noi schimbări de look. Cum s-a transformat Adda, una din cele mai apreciate și îndrăgite artiste ale momentului, vedeți în imaginile postate de artistă pe contul său de Instagram.
Adda s-a tuns la munte
În al doilea weekend din luna ianuarie a acestui an, artista a ales să se relaxeze la munte, împreună cu fiul și cu soțul său, Cătălin Rizea, pe care fanii l-au putut vedea în sezonul 8 al emisiunii „Chefi la cuțite”.
Detaliul ce a atras imediat atenția urmăritorilor săi din mediul online a fost schimbarea complet neașteptată de look pe care și-a făcut-o artista. Cântăreața a renunțat la părul de lungime medie. S-a tuns din nou, în vacanță fiind, și a optat pentru un bob scurt, într-o nuanță de blond spre gri. În plus, și-a coafat părul întins și drept, iar dacă în noiembrie, scurtarea podoabei capilare o întinerea cu un deceniu, după cum susținea, noul look o face să arate ca o adolescentă.
„Familia Dinamită în vârf de munte! Cu siguranță s-a auzit în toata valea că suntem aici…”, a scris Adda în descrierea unei poze în care este extrem de fericită alături de soțul său, Cătălin Rizea, și fiul lor.
Cui îi arată Adda degetul mijlociu
Coafura cea nouă nu a oprit-o pe Adda să fie vigilentă la ce e în jurul ei. S-a enervat foarte tare. Cui credeți că îi arată Adda degetul mijlociu? Ea și a avut un mesaj extrem de dur.
„Am găsit în zăpadă ambalaje de ciocolată, pungi, pahare de cafea iar când am găsit sticla asta, nu m-am mai putut abține! Cummm măă să faci așa ceva?! Cuum?! Asta spune totul despre unii oameni! Să vă fie rușine! Avem o țară așa de frumoasă și ne batem joc de ea!!!!! SCHIMBAREA VINE DE LA FIECARE DINTRE NOI!!!!!”, a scris artista în dreptul unei noi serii de imagini în care arată „prada” de pe pârtii.
Sursa foto: Instagram
Tartă de brânză și pere cu bezea norvegiană
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook