Simona Ionescu / Redactor Șef

Falsa milionară Anna Delvey se pregătește să devină milionară adevărată. Noua „afacere” e cu șase cifre

Falsa milionară Anna Delvey se pregătește să devină milionară adevărată. Noua „afacere” e cu șase cifre
Impostoarea Anna Delvey, despre care s-a făcut un serial pe Netflix, își împlinește visul în lumea artei.  Și, totodată, face pași mari spre a deveni milionară pe bune.

Falsa milionară Anna Delvey și-a expus desenele realizate în mare parte în pușcărie, și care, de cele mai multe ori o reprezintă, în luna mai. A fost o expoziție cu vânzare. Agentul galeriei, spunea, atunci, că valoarea operelor de artă, în fond schițe și desene mai degrabă naive, ar fi la 500.000 de dolari. Iar acestea au început să se vândă. Până acum tânăra a câștigat din desenele și picturile vândute, nu mai puțin de 340.000 de dolari, scrie presa internațională.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Anna Delvey (@theannadelvey)

Anna Delvey, în vârstă de 31 de ani, al cărei nume real este Anna Sorokin, a fost condamnată pentru furt şi infracţiuni financiare în 2019. Faptele ei au fost așa de grave și interesante prin modul în care au fost puse în practică, încât au fost transpuse într-un serial pe Netflix, de mare succes, Inventing Anna, produs executiv și scris de Shonda Rhimes și bazat pe articolul semnat Jessica Pressler despre aceasta.

Cum a înșelat tânăra băncile și milionarii

„Vara înșelătoriei” a fost un termen inventat pentru a marca vara anului 2018, și povestea falsei moștenitoare germane ( născută la Moscova) care a cucerit New York-ul, Anna Sorokin, tânăra  care s-a infiltrat în cercurile sociale înalte ale orașului și a păcălit o mulțime de oameni sub numele fals Anna Delvey.

Anna Delvey și-a construit propria poveste mincinoasă. Ea spunea că e  o moştenitoare germană bogată cu 60 de milioane de dolari, ceea ce i-a permis să obţină împrumuturi de zeci de mii de dolari de la mai multe bănci. Din noiembrie 2016 până în august 2017, ea a călătorit gratuit cu avionul privat, a locuit în palate din Manhattan, fără să plătească, potrivit justiţiei din New York care estimase un zbor din 2019 la 275.000 de dolari.

Fiica unui şofer şi a unei funcţionare ruse care a emigrat în Germania în 2007, tânăra, sosită la New York în 2013, încercase chiar să obţină un împrumut de 22 de milioane de dolari pentru a lansa un club exclusivist în Manhattan.

Delvey a ajuns să fie condamnată pentru că a înșelat cu aproximativ 200.000 de dolari bănci și hoteluri de lux, în timp ce încerca să obțină un împrumut de 22 de milioane de dolari pentru a înființa un club de artă de elitist. După ce a ispăşit o pedeapsă de doi ani de închisoare pe Insula Rikers, Delvey a fost reţinută de Serviciul Vamal şi de Imigrare din SUA pentru 17 luni din cauză că îi expirase viza.

Anna Delvey vinde „artă” pe bandă rulantă și adună sutele de mii de dolari

În luna mai, ea a lansat o expoziţie de artă solo intitulată „Allegedly”. În octombrie, a fost eliberată. Desenele din expoziție sunt în creion pe hârtie, care se referă în principal la Delvey însăşi, purtând haine de designer. Unele dintre desene sunt coperţi de ziare care falsifică prima pagină a The New York Times intitulate „The Delvey Crimes” sau „The Delvey Journal”, altele, sunt desene animate şi legende despre propriile ei fapte.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Anna Delvey (@theannadelvey)

Presa internațională arată că, la expoziție, lucrările de artă originale ale lui Sorokin s-au vândut cu 25.000 de dolari, iar printurile au fost listate la 250 de dolari fiecare, printre cumpărători fiind celebrităţi precum Chloe Fineman, star în „Saturday Night Live”. În total desenele din prima ei expoziție au însumat 340.000 de dolari. La această sumă fabuloasă se adaugă 320.000 de dolari, sumă cu care aceasta a vândut drepturile asupra poveștii sale către Netflix pentru serialul Inventing Anna.

Dealerul de artă Chris Martine a declarat pentru The New York Post că Fineman a achiziţionat o ediţie limitată, cu autograf, a „Run It Again”. Martine a mai spus pentru The Post că printurile au fost vândute în „40 sau 50 de ţări”. Luna trecută, Sorokin a lansat alte patru lucrări de artă originale împreună cu galeria The Locker Room din Brooklyn.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre