După ce Iulia Sălăgean a avut o amplă postare, ieri seară, în care povestește cum și ea are filmulețe sexy cu Alex Bodi, circul a continuat, aproape de miezul nopții. Totul a pornit de la niște declarații ale fostei soții ale bărbatului, care s-a trezit să povestească cum acesta a vrut să reformeze un cuplu cu ea. Apoi actuala iubită, Ema Uta a ieșit public și a afirmat că totul a fost o manevră ca să o facă geloasă, într-un moment în care relația ei cu Bodi nu era chiar ca o floare.
După care, cei doi amorezi au plecat în vacanță în Bahamas, iar în acel timp ar fi avut loc alte schimburi de replici între Bodi și Iulia, fosta lui nevastă și mama uneia din cele două fiice ale sale. Iar cum Iulia susține că Alex Bodi ar fi vrut-o pe ea înapoi, Ema Uta s-a decis să îi arate ce are ea și Iuliei Sălăgean îi lipsește. Altfel, ambele se asemănă mult, au aproximativ și aceeași ocupație.
Ce are Ema Uta și nu are Iulia Sălăgean: amintiri din insule exotice, alături de Bodi
Cu aproximativ 2 ore înainte de miezul nopții, Iulia Sălăgean i-a tras o palmă virtuală rivalei sale. Ea a postat câteva citate din spusele actualei iubite a fostului ei soț. „M-a impresionat insulele. Într-o altă ordine de idei, m-a ajutat ideea. Când M-am COMBINAT cu Alex”, o citează Iulia Sălăgean pe Ema Uta. Apoi concluzionează: „Epic”.
Ema Uta nu a stat mult pe gânduri și a dat replica. A făcut o selecție cu cele mai sexy fotografii pe care le-a făcut în numeroasele vacanțe exotice pe care le-a avut în compania iubitului ei, controversatul afacerist Alex Bodi: Bahamas, Maldive etc. „Meanwhile… insulele:”, a postat Ema Uta, distribuind peste 20 de imagini de toată invidia.
Ce zice Alex Bodi: O înțeleg și pe Ema că o deranjează, dar nu am cum să fac, în primul rând este mama fetei mele
„Sunt niște copilărisme, fiind într-o relație te deranjează ceva, pe altă persoană o deranjează altceva fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare telefon este interpretabil, sunt mai multe lucruri care se acumulează, nu se mai dau războaie. Da, au fost și anumite chestii din trecut și acum sunt interpretabile.
A fost o perioadă în care ne-am împăcat să vedem cum decurg lucrurile, am stat ceva timp împreună cu ea și cu fetița și cum a zis și ea a fost în timpul în care am avut o mică ceartă cu Ema. Și da, într-adevăr, nu-i convine. Am avut discuția asta cu prezența Iuliei cu fetița. Este greu ca să poți să le separi. Sunt momente în care Iulia îmi aduce fata, nu poți să faci așa să dispară. O înțeleg și pe Ema că o deranjează, dar nu am cum să fac, în primul rând este mama fetei mele.”, a declarat Alex Bodi, în exclusivitate, la Antena Stars.
Sursa foto / video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook