Figurile de milionară ale Deliei. Și-a decupat haina cu o foarfecă și și-a transformat poșeta Balenciaga în coș de gunoi – Video
Că Delia este plină de bani nu se îndoiește nimeni. Când își cumpără parfum, ia mereu mai multe sticle odată, toate scumpe, de la branduri de nișă și de renume. Acum și-a etalat din nou figurile de milionară: și-a decupat haina cu o foarfecă. Asta după ce și-a transformat și poșeta Balenciaga în coș de gunoi.
Prezentă în calitate de jurat la televizor, Delia are și un program de concerte intens. Pe 8 martie va încânta publicul, dar până atunci, se pregătește cum știe mai bine. Vrea să impresioneze și a reușit să o facă deja. Și-a șocat de-a dreptul fanii.
Vedeta dezvăluia în lunile trecute ce coș de gunoi de lux a ajuns să aibă. Poartă o geantă de 2000 de euro, modelul Le City Graffiti, dar este incredibil la ce o folosește. Artista s-a filmat în toamna anului trecut curățând un ou fiert în mașină și aruncând pur și simplu cojile în geanta sa de fițe.
Chiar dacă a dat pe ea 2000 de euro, pentru Delia, geanta Balenciaga este una „de toată ziua” și nu are nicio rezervă să o folosească drept coș de gunoi pentru resturi alimentare.
Fără să pună prea mare preț pe lucrurile scumpe pe care și le permite, Delia s-a pus și a tăiat cu foarfeca un sacou, ca să își creeze outfitul pentru viitorul concert din acest weekend. Inspirat dintr-o colecție Jean Paul Gaultier, acesta este decorat cu multe ace de siguranță și are detalii atent finisate. Se vede foarte clar că este o haină de lux, care a costat mult.
Delia nu ezită și îl retează, strâmb, cu foarfeca, într-o parte. Explicația? Vrea să poarte o fustă inspirată din moda Harajuku și trebuie să se vadă. Ca atare, partea de jos a sacoului, care ar fi acoperit fusta scurtă a Deliei, trebuie să dispară. Delia s-a arătat mulțumită de actul ei de design vestimentar. Rămâne de văzut dacă așa va și urca pe scenă, sau dacă, până pe 8 martie, nu se va răzgândi în privința acestor haine.
Sursa video: Instagram
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook