După o carieră de 35 de ani în muzică, îndrăgitul interpret Cătălin Crișan se simte un om împlinit. Însă cea mai mare satisfacție o are că doi dintre cei trei copii ai săi îi calcă pe urme.
Daria este în ultimul an la Teatru, iar Raris, în primul an la Conservator. Cea mică, Lara, se simte atrasă de lumea artistică, însă artistul susține că nu trebuie să cânte toată familia.
Ambii copii ai artistului din căsătoria cu medicul Lucia Bubulac îi calcă pe urme în ceea ce privește muzica.
Daria a câştigat trofeul „Mamaia Copiilor” în 2014, iar doi ani mai târziu, a luat și premiul cel mare la „Virgin Radio Talent Hunt”.
Raris a apărut la emisiunea „Next Star” de la Antena 1, unde s-a făcut remarcat. Inițial, Daria, fiica cea mare a dat admitere la Medicină, fiind admisă printre primii, dar după numai un an de studiu a renunțat. Și-a dat seama că este mai potrivită o carieră în lumea artistică. Acum este în ultimul an la Institutul de teatru.
“De Raris mă bucur extrem de mult că a intrat la Conservator, chiar a fost o surpriză, e în primul an. Mă bucur extrem de mult că fac ce își doresc și vreau din tot sufletul să mă depășească. Să vină cel puțin atâta lume la spectacole la ei după 35 de ani de carieră, câtă vine la mine”, a declarat, pentru Unica, Cătălin Crișan.
„A ajuns tot la vorba mea”
Deși inițal a ales Medicina, cu toate că avea talent muzical și aplecare spre actorie, Daria s-a răzgândit după un an. “Pe urmă și-a dat seama că nu e de ea și m-am bucurat că a putut să intre din prima la Institutul de Teatru, după 6 luni de pregătire”, a spus artistul.
„Eu m-am pregătit un an și jumătate să intru la Teatru, este un om care atunci când se hotărăște să dea undeva să intre, intră. Daria joacă în musicaluri, cântă absolut senzațional și nu sunt subiectiv, dansează fantastic, are un timbru și un mod de a transmite ceea ce cântă incredibil. Se pare că este foarte bună și pe teatru, eu i-am spus de atunci de când am regizat “Profesorul de franceză”, când ea era la liceu.
Atunci am văzut-o și eu că e talentată la teatru, nu am știut. Atunci i-am spus să dea la teatru, mi-a spus că nu, că vrea să dea la medicină, din păcate sau din fericire a ajuns tot la vorba mea”, a povestit Cătălin Crișan.
Despre fiica sa cea mică, Lara, din a doua căsnicie, Cătălin Crișan a dezvăluit că aceasta nu pare atrasă de muzică.
“Îi place foarte mult să învețe, e foarte studioasă, nu cred că o să cânte, dar e bine, că nu trebuie toată familia să cânte, Doamne, iartă-mă!”, a mărturisit cântărețul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook