Simona Ionescu / Redactor Șef

Fiica lui Liviu Dragnea face totul ca să devină actriță internațională. Soțul, un artist cunoscut, a luat-o în proiecte

Fiica lui Liviu Dragnea face totul ca să devină actriță internațională. Soțul, un artist cunoscut, a luat-o în proiecte
A fost pasionată de actorie de când se știe, iar familia i-a fost alături. În 2016, Alexandra Dragnea a urmat un workshop ținut de Ivana Chubbuck, iar în 2018 a plecat în Statele Unite să studieze actoria.

Au urmat cursuri de teatru, programe de actorie și multe workshop-uri, iar Alexandra e pregătită să-și construiască o carieră așa cum își dorește.

„Am început să mă concentrez pe a construi o carieră în acest domeniu”

„Am fost pasionată de actorie dintotdeauna. De când eram foarte mică mi-am dorit să fiu actriță și toți cei din jurul meu știau despre acest vis al meu. Am absolvit un conservator de actorie în Los Angeles. În timpul școlii am participat la diferite programe de actorie, cursuri de teatru și workshopuri.

Dar, după ce am absolvit un conservator de actorie la Institutul Lee Strasberg din Los Angeles, pot spune că am început să mă concentrez pe a construi o carieră în acest domeniu.”, a declarat Alexandra Dragnea.

https://www.youtube.com/watch?v=yY9HWwo7eCw

„Aplic și particip la probele de casting pentru proiectele care mi se par interesante, atât în România, cât și la nivel internațional”

S-a familiarizat cu camerele de luat vederi l-a făcut după ce a jucat în mai multe dintre videoclipurile soțului, cântărețul Alex Mațaev, dar debutul ca actriță l-a avut într-un scurtmetraj, intitulat „Magdalena”. Alexandra e pusă pe fapte mari și participă la toate casting-urile care i se par interesante, atât în țară cât și în străinătate, convinsă că la un moment dat va străluci.

„Momentan lucrez la câteva filme scurte, pe care intenționez să le trimit la diverse festivaluri de film. Totodată, aplic și particip la probele de casting pentru proiectele care mi se par interesante, atât în România, cât și la nivel internațional.

„Este o meserie în care trebuie să te obișnuiești cu respingerea încă de la început”

E posibil să mergi la un casting pentru prima dată și să primești rolul, dar este la fel de posibil să mergi la zeci, chiar sute de castinguri și să nu ai succes la niciunul. Acest lucru este valabil oriunde în lume, nu doar în România. Poate în România este puțin mai ușor, comparativ cu Anglia sau America, unde concurența este mult mai mare. Este o meserie în care trebuie să te obișnuiești cu respingerea încă de la început și să înțelegi că nu are legătură cu tine.

Fiica lui Dragnea și soțul său, artistul Alex Mațaev

„Atunci când apare oportunitatea, trebuie să fii pregătit. Bineînțeles, este nevoie și de un strop de noroc”

Faptul că nu ai reușit să obții un rol la un casting nu înseamnă că nu ești suficient de bun sau că ai făcut ceva greșit. Pur și simplu, nu te-ai potrivit cu viziunea regizorului sau a directorului de casting. Este important să nu renunți, să continui să muncești și să nu uiți de motivația inițială care te-a condus pe acest drum.

Este ușor să te descurajezi, dar cred cu tărie că totul în viață se întâmplă la momentul potrivit. Atunci când apare oportunitatea, trebuie să fii pregătit. Bineînțeles, este nevoie și de un strop de noroc”, a afirmat fiica lui Liviu Dragnea. Fostul pesedist a mărturisit că Alex și Alexandra, care este și absolventă de jurnalism, s-au căsătorit în anul 2020.

A devenit cunoscută publicului după ce a filmat în videoclipul piesei „Cu capul în nori”

Filmările pentru piesa foarte bine primită de public, „Cu capul în nori” a lui Alex Mațaev au fost realizate chiar pe domeniului fostului politician, care a fost astfel expus pentru prima dată publicului. Românii au putut vedea atunci conacul luxos, curtea imensă de 6800 mp, terenul de tenis cu nocturnă ridicat în interiorul acesteia, dar și piscina și chiar și imagini cu casa.

Istoria conacului

Se spune că Liviu Dragnea ar fi început să-și construiască moșia când era la Consiliul Județean Teleorman și avea un apartament de serviciu. Atunci a reușit să cumpere patru locuri de casă, care însumate au făcut aproape 7000 de metri pătrați.

Din această suprafață, aproape 3000 de mp au fost donați către fiul lui Dragnea în 2011. În curte se mai află un solar pentru legume, pomi dar și arbuști ornamentali, precum și o căsuță în apropierea porții unde locuiește paznicul domeniului.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre