Fiul lui Dani Oțil a împlinit un an, vara aceasta. Când va crește mare va putea să își întrebe părinții cum i-au fost alese prenumele. Sau va putea căuta pe internet informația. Posibilitatea aceasta îi cam dă emoții vedetei de televiziune. „Mi-e că dă un Google asta micu, când o crește, și asta rămâne”, s-a destăinuit Dani Oțil în podcastul lui Horia Brenciu.
Fiul lui Dani Oțil are același nume cu fiii lui Adrian Mutu și al lui Cabral
Dani Oțil a povestit cum a ales numele fiului său. „Se năștea, noi tot nu aveam nume. Ca și când îți aduce cineva o pisică și tu nu ai nume. Am încercat și cu cărți, și cu aplicații. Cred că am citit 9.000 de nume. Îmi amintesc că eram la cursă, la Târgu Mureș, eram pe budă și în loc să mai citesc și eu ce se întâmplă, citeam nume. Apoi eram la micul dejun, și în loc să-mi văd virajele de pe traseu, că abia le învățam, eu citeam nume. Seara, la cârciumă, venea doamna să mă întrebe dacă mai vreau o bere Csíki Sör și eu nu știam ce e aia, fiindcă eu căutam nume.
Ideea e că nu aveam nume. Am rămas la Luca. Problema este că s-a născut și mi-am dat seama câți Luca avem în jur. Dintr-o dată. Ca atunci când vrei să-ți iei Sandero și toată lumea are Sandero. Mi se părea românesc, fair, mișto, și în primele luni de viață i-am zis chiar Luca. La botez am zis hai să mai găsim un nume, că ăsta e un pic prea comun. Toți copiii sunt acum Patrick, Ayan, Luca. Am căutat un nume un pic mai rar”, a povestit Dani Oțil.
Tiago Mutu era convins că Dani Oțil e Lionel Messi
Pe fiul ce mic al lui Adrian Mutu îl cheamă tot Tiago, exact ca pe fiul lui Dani Oțil. Legat de acesta, vedeta TV a povestit o întâmplare extrem de simpatică, dar care îl și face foarte mândru, dată fiind comparația. Fiul lui Adrian Mutu, Tiago, e convins că el, Dani Oțil, este, de fapt celebrul fotbalist Lionel Messi. I-a spus-o și tatălui său. De față cu vedeta.
„Mă duc la vestiar la meciul de retragere al lui Mutu, să-i zic că ne auzim cu o mică întârziere și că dacă vrea in ear (interviu), dar mai mult îl încurc, că el avea niște minuțele. Și zice „stai liniștit, am mai pățit asta, dar nu am să vorbesc mult”. Și în timp ce stabilisem asta, in ear cu Mutu, care era în ghete, pregătit, și de mână cu fiul său, la finalul discuției, eu nu pot să-i zic ”ne vedem după…”, pentru că fiu-su, Tiago, îl trage de mână pe Adrian Mutu și îi zice:
„Tati, tati, eu îl știu pe băiatul ăsta!”. El zice, „Da, sigur, normal că-l știi”. „Dar zi sincer, e Messi?”, a întrebat imediat fiul lui Adrian Mutu”, a povestit Dani Oțil în podcastul lui Horia Brenciu.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook