Fiul Luminiței Anghel, replică după confesiunea mamei adoptive: „Sunt profund devastat”

După confesiunea mamei adoptive, David, fiul Luminiței Anghel a transmis și el propria replică. Tânărul vorbește despre cum a ajuns să se simtă. Între cei doi „turbulențele” sunt vechi. De foarte mult timp, băiatul, care are acum 28 de ani și care a fost adoptat de artistă când avea numai doi ani, face scandal public, se plânge că nu i se dau bani și așa mai departe.
Potrivit Luminiței Anghel, crizele au început după nașterea fiului ei natural, pe care îl are cu Silviu Dumitriade. Filip s-a născut în 2011, an în care artista s-a și căsătorit cu bărbatul care e cu 10 ani mai tânăr și care îi este alături și azi.
„Asta e povestea adevărată, că n-am putut să-mi las propriul copil niciodată singur cu copilul adoptat. Avea niște reacții atât de violente, se automutila. Se lovea cu capul de podea, spărgea totul în cameră. Când a aruncat prima dată cu o sticlă de parfum înspre scoica lui Filip, sticla s-a făcut țăndări”, a relatat Luminița Anghel, zilele trecute, într-o emisiune.
Fiul Luminiței Anghel a avut imediat o replică după confesiunea mamei adoptive. El și-a anunțat comunitatea de fani la ce film se uită – „Două lozuri” pe DVD – și a spus ce avea de transmis.
„Sunt profund devastat de tot ceea ce se întâmplă și s-a spus. Adevărul este foarte dureros și oamenii îl spun pentru că se vede. Nu am știut că așa a fost de fapt totul. Aveam o bănuială, dar mă agățam de orice fărâmă de speranță”, a transmis David Pușcaș pe rețelele sociale.
Pe conturile sale, el pozează cu bani în mâini și privirea pierdută. Reacțiile celor care îi văd postările sunt cam aceleași, de mult timp.
După replica scrisă, David Pușcaș s-a filmat plângând, în timp ce lacrimile îi curg șiroaie pe față. Vrea să le mulțumească „oamenilor și prietenilor” care îi transmit mesaje și îi sunt alături.
„E singura mea salvare să zic că nu am înnebuniot cu capul”, spune fiul adoptiv al Luminiței Anghel printre lacrimi. El se declară profund afectat de spusele mamei sale și, ca atare, nu mai doarme de câteva zile.
Oamenii sunt supărați pe reacțiile tânărului la adresa vedetei care l-a luat din orfelinat și l-a crescut.
„Mai bine te-ai duce la muncă. Hai, lasă-ne cu suferința și deprimarea. Că mulți dintre noi nu am avut părinți care să ne pupe în fund de dimineața până seara. Că nu aveau timp săracii. Munceau, să ne întrețină. Și, ca să vezi, nu mai suntem victime abuzate. La vârsta ta, îmi ajutam eu părinții, nu cerșeam de la ei”, i-a scris cineva.
„Mai lucrează la shaormerie sau a stat cât i-a ajuns de o doză? La vârsta asta să tot îți plângi de milă peste tot și să te tot iei de femeia aia. Eu ți-aș interzice să îmi mai spui mamă”, i-a replicat altcineva.
De asemenea, nu puțini sunt aceia care o compătimesc pe mama adoptivă a tânărului. De mai bine de jumătate din viața lui, David Pușcaș îi face vedetei viața grea. Pe lângă scandaluri, crize și acte de violență, are pretenția să fie întreținut de mama adoptivă.
„Decât să te fi adoptat pe tine, mai bine doamna Luminița adopta un câine. Ești nerecunoscător, mulți copilași fără șanse și-ar fi dat ani din viața lor să aibă ce ai avut tu. Cel mai mare blestem ai fost tu pentru doamna Luminița”, este de părere altcineva.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook