Aflat în tribune, simpaticii Dylan și Scarlette au urmărit una dintre competițiile de pe teren, protejându-se de ploaie cu pelerine. Tot în Paris, cei doi adolescenți îndrăgostiți au participat și la o ceremonie elegantă, unde Dylan a purtat un costum deschis la culoare, iar Scarlette o rochie albă, potrivită sezonului estival. Cei doi au făcut deliciul publicului prin atitudinea lor elegantă, manierată dar și solară.
Copii de excepție, Scarlette și Dylan s-au cunoscut în timpul studiilor la aceeași școală din Oklahoma, SUA. De la prima întâlnire în cadrul unor activități educaționale, relația lor a evoluat rapid, transformându-se într-o legătură profundă și serioasă. Împreună de aproape doi ani, Dylan și Scarlette au demonstrat că sunt inseparabili, sprijinindu-se reciproc atât în viața personală, cât și în activitățile individuale. Amândoi sunt concentrați pe studii și pe lucruri serioase, preferând să nu se amestece în rândul beizadelelor cu părinți celebri.
Fiul Nadiei Comăneci își urmează propriul drum, departe de sportul de performanță
În ciuda faptului că provine dintr-o familie cu o moștenire sportivă impresionantă, tânărul a ales să-și croiască propriul drum. La 18 ani, Dylan nu face sport de performanță, deși a încercat multe discipline sportive de-a lungul anilor, inclusiv gimnastica.
La împlinirea vârstei de 16 ani, părinții i-au oferit o călătorie VIP de trei zile la faimoasa competiție de curse Indy 500 în Indianapolis, unde a avut ocazia să vadă de aproape mașinile de curse și să întâlnească piloți celebri. Chiar dacă nu i-a călcat pe urme mamei sale, Dylan este pur și simplu îndrăgostit de miniraliul Legends Car, unde participă, deocamdată, ca și hobby.
„L-am lăsat să-și aleagă singur ceea ce dorește să facă, fără ca eu sau tatăl lui să-l influențăm. Am fost însă mereu alături de el și de fiecare dată am avut grijă să ne facem programul în așa fel încât cel puțin unul dintre noi să rămână acasă cu el. În prezent conduce, are prietenă, pe care o și cunoaștem, ambii învață la aceeași școală, și participă, ca hobby, la miniraliul Legends Car,” a spus Nadia Comăneci despre băiatul ei, într-o declarație pentru presă.
Nadia Comăneci salvează momentul la Ceremonia de Deschidere a Jocurilor Olimpice 2024
Nadia Comăneci a făcut furori la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, fiind una dintre marile surprize ale organizatorilor. Legendara gimnastă s-a aflat alături de Serena Williams, Rafael Nadal și Carl Lewis în ambarcațiunea care a dus torța olimpică pe Sena, spre Grădinile Tuileries.
În timpul călătoriei, Williams și Lewis au fost vizibil alarmați de perspectiva de a ține o flacără aprinsă în condiții de vânt puternic, dar Nadia Comăneci, neafectată de balansul bărcii, a intervenit prompt pentru a o reechilibra pe Serena Williams când aceasta era să pice din ambarcațiune.
Nadia Comăneci și Bart Conner trăiesc o poveste de dragoste de peste 27 de ani, căsătorindu-se în 1996 la Mănăstirea Cașin și organizând nunta grandioasă la Palatul Snagov, cu peste 700 de invitați. Nași le-au fost premierul Adrian Năstase și soția sa, Dana.
Dylan Paul Conner este singurul copil al cuplului, și chiar dacă nu le-a urmat calea în sport, el își construiește propriul drum, susținut necondiționat de părinții săi.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook