Simona Ionescu / Redactor Șef

Show must go on! Fosta soție a lui Johnny Depp s-a reorientat

Show must go on! Fosta soție a lui Johnny Depp s-a reorientat
S-a căsătorit furtunos cu Johnny Depp, s-au acuzat reciproc de violențe iar acum divorțează cu un scandal de nedescris. Amber Heard nu se oprește aici. Actrița s-a reorientat sexual. După ce a dat șocuri electrice audienței în timpul procesului intentat starului din Pirații din Caraibe, ieri a ieșit la plimbare de mână cu iubita sa.

Amber Heard a fost fotografiată mână în mână cu prietena ei, Bianca Butti, în timp ce fac o plimbare prin magazine la o zi distanță după ce actrița a apărut în instanță în procesul cu fostul soț, Johnny Depp. Amber, 34 de ani, s-a retras pentru relaxare, după o zi la Curtea de Justiție. Actrița și partenera ei Bianca s-au plimbat mâna în mână prin Londra. Aceasta din urmă a purtat o mască de față.

Cuplul s-a plimbat pe Oxford Street, cunoscuta arteră de shopping din capitala Regatului Unit, înainte să li se alăture sora lui Amber, Whitney. Au vizitat inclusiv magazinul Apple. Grupul s-a bucurat de plimbare înainte de o altă zi la Curtea Regală a Justiției, care astăzi o cheamă la audieri pe fosta logodnică a lui Depp, Winona Ryder.

Amber și Bianca au o relație din ianuarie

Povestea de dragoste dintre Amber și Bianca a fost făcută publică pentru prima dată la începutul anului – când perechea a fost observată sărutându-se în timpul unei ieșiri în Palm Springs, în ianuarie, arată Daily Mail.

La plimbarea de ieri, Bianca a fost singurul membru al grupului care purta o mască de față, ceea ce poate fi un indiciu că ia măsuri de precauție suplimentare pe fondul pandemiei pentru a-și proteja sănătatea după ce în 2019 a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer de sân pentru a doua oară.

Cineastul în vârstă de aproape 40 de ani a fost diagnosticat pentru prima dată cu cancer de sân în 2015, când avea 34 de ani și, după ce a trecut prin ceea ce a descris drept un „program tradițional occidental de chimio, chirurgie și radiații”, a fost declarată vindecată.  Cu toate acestea, în 2019, ea a dezvăluit pe o pagină GoFundMe creată pentru a ajuta la plata facturilor medicale, că  medicii i-au găsit o altă tumoare pe sânul drept, în luna martie.


A crezut că face bine. Lui Dan Negru i-au sărit internauții-n cap

Brigitte Pastramă își vinde (ieftin) apartamentul primit cadou de la Năstase. Exclusiv


”A obține un diagnostic de cancer pentru a doua oară este mult mai puțin înfricoșător decât prima dată”, a scris ea pe pagină, în august anul trecut. Ea a suferit o crioablare – un proces care îngheață tumora – și a dezvăluit că tratamentul a decurs bine, însă nu a împărtășit o actualizare despre starea ei din septembrie 2019.

Călătoria de cumpărături a lui Amber și Bianca a fost cea mai recentă dintr-un șir de ieșiri în Londra, unde grupul se află la proces. Amber a fost văzută deseori pe străzile Londrei, având în preajmă echipa sa plină de farmec, supranumită „Team Heard”. „Team Heard” este alcătuit din sora actriței, Whitney, iubita ei,  Bianca, consilierul juridic britanic Jennifer Robinson, care este prietenă cu Clooney, avocatul american Elaine Bredehoft și asistenta actriței, Sara.

Proces cu dezvăluiri șocante

Ultimele runde de audieri au scos la iveală detalii neplăcute din viața fostului cuplu Depp – Heard. După momentul fecalelor din pat, s-a aflat că Amber consuma în mod regulat vin, bea minim două sticle în fiecare seară, după cum arată fostul manager al proprietății actorului. Ben King a prezentat, de asemenea, o fotografie cu dezastrul de pe proprietatea din Australia unde, în 2015, actrița l-a rănit pe Depp și i-a tăiat degetul cu o sticlă spartă de vodcă, în urma unui scandal conjugal.

Acesta a explicat că certurile porneau de la chestiuni banale, susținând că Heard devenea agresivă, iar Depp era întotdeauna „politicos”.

 

Proces pentru calomnie și defăimare

Winona Ryder va fi audiată prin intermediul unei transmisii pe internet, în procesul intentat de Depp, pentru calomnie, celor care l-au acuzat că și-ar fi bătut soția.  Actrița Winona Ryder, 48 de ani, a avut o relație cu Depp în anii 90. „Nu a fost niciodată, niciodată violent împotriva mea. El nu a fost niciodată, niciodată deloc abuziv față de mine”, a transmis aceasta în cadrul unei audieri preliminare.

Depp a dat în judecată publicația The Sun (News Newspaper News  – NGN) și pe editorul său executiv, Dan Wootton, care, într-un articol din aprilie 2018, susține că actorul a fost violent față de fosta soție Amber Heard în timpul relației lor. Curtea urmează să o audieze și pe actrița și avocata mișcării #MeToo, Katherine Kendall, care susține că articolul din The Sun e neadevărat.

Sursa foto: Daily Mail, Instagram / Johnny Depp, Amber Heard

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre