Dacă cei de la UNTOLD nu-l aduceau pe scenă pe Gheboasă, iar imaginile cu el și mii de tineri cântând piesa „Dă-i țigancă“, puțini români între 25 și 75 de ani ar fi auzit și văzut cine este idolul muzical al adolescenților. Chiar dacă prestația lui, cu versuri vulgare, a împărțit România în două ca opinii, lumea a aflat că videoclipul cu țiganca a adunat până în prezent 12 milioane de vizualizări pe YouTube. Și că piesa „Dacă n-ai bani“, cântată de Gheboasă alături de Bogdan de la Ploiești și Lil Cagula, a făcut 31 de milioane de vizualizări în doar trei luni. Consecința stării de iritare: dublarea audienței pe YouTube în aceste zile și câștigarea, în timp, a unui numar mai mare de fani.
Toată lumea a avut de câștigat din „fenomenul Gheboasă”
Să o spune pe-a dreaptă: Gheboasă e peste tot pentru că a stârnit curiozitatea publicului, dar și pentru că a adus câștig pe toate planurile. Organizatorii UNTOLD, fie că au avut un plan de marketing, fie că nu, au câștigat publicitate în plus, gratuită, cu acest tânăr trapper. Victor Ciutacu l-a adus în studio fiindcă a simțit interesul publicului de a-l vedea pe tânărul adulat pentru „Rupe banca”, să-l audă cum vorbește, cum se poartă. Iar el, realizatorul tv, își va crește audiența emisiunii. La fel a procedat și Mircea Badea, care 15 minute a vorbit că nu-l interesează subiectul Gheboasă. Din același motiv de inters, scriem știri cu Gheboasă pe toate site-urile media. Iar acest băiat, cântărindu-și bine notorietatea momentului, a strigat în gura mare care îi este următoarea țintă: să ajungă președintele Partidei Romilor.
Gheboasă, bebeluș abandonat de mamă
Gabriel Gheboasă ne-a povestit despre copilăria lui grea, când l-a avut alături doar pe Dumnezeu. Acum are 22 de ani și spune că a trecut prin multe, dar cel mai apropiat de el a fost mereu Dumnezeu și crede că nu va fi părăsit niciodată de El. Merge la biserică, are preoți apropiați pe care-i respectă, le ascultă cuvântul și-i consideră mentori.
Gabriel Gavriș s-a născut într-un spital din Târgoviște. Mama lui nu l-a vrut, a spus că nu are cu ce să-l crească. Tatăl era în pușcărie și acolo a stat 6 ani. Așa că el nu era copilul nimănui, n-avea un părinte care să decidă pentru soarta lui. După câteva luni de viață, spitalul l-a dat în grija unui orfelinat al statului. Spune că a stat acolo un pic mai mult de un an. Nu putea fi adoptat fiindcă nu existau părinți care să-și dea acordul. și a crescut în cartierul Șerpărie, într-un anturaj toxic: sărăcie, droguri și agresiune. A fost dat în plasament la o vârstă fragedă, iar până la șase ani, Gabriel a locuit la o familie adoptivă, întrucât mama sa nu l-a vrut la naștere, iar tatăl său era în închisoare. Acești părinți noi l-au botezat și i-au pus numele de Gabriel. Le este foarte recunoscător pentru că l-au crescut frumos și l-au educat. Nu a rupt legăturile cu ei niciodată.
„Mergeam în vizită la închisoare, cu părinții mei adoptivi. Nu înțelegeam foarte multe. Nu înțelegeam ce e pușcăria, de ce e el închis acolo. Eu credeam că acolo stă“, a povestit Gheboasă în emisiunea lui Ciutacu.
Un alt drum, după ieșirea tatălui din închisoare: traiul în Șerpărie
Când a ieșit tatăl din închisoare, Gabriel a fost luat de acesta și s-au mutat în casa bunicilor paterni. A crescut în cartierul Șerpărie din Târgoviște, într-un anturaj toxic: sărăcie, droguri și agresiune. Spune că s-a ținut departe de orice lucru rău datorită educației primite de la familia care l-a crescut. Dar a răbdat de foame, multe lucruri i-au lipsit în copilărie. După cele opt clase a făcut clasa profesională, ca să primească 200 de lei bursă, și visa să reușească într-o carieră muzicală.
În urmă cu câțiva ani, trapperul a participat la un concurs de talente, dar a părăsit competiția după câteva etape. A început să posteze pe TikTok și să-și promoveze melodia pe care o lansase și a devenit rapid un artist viral.
UNTOLD: „Credem în libertatea de exprimare”
Directorul de comunicare al UNTOLD, Edy Chereji, a reacționat după scandalul care a adus în prim plan și festivalul clujean. El spune că va urma o analiză detaliată a tot ceea ce s-a întâmplat și, desigur, va exista o concluzie.
„Gheboasă este exponentul curentului trap, care are o priză tot mai mare în România și în străinătate, la publicul tânăr. Pe de alta parte Gheboasă reprezintă doar unul din cei peste 250 de artiști, la o scena secundară, care a fost invitat la multe evenimente din țară, în acest an. Vom face o analiză să vedem care e cea mai potrivită cale între libertatea actului artistic și impactul pe care l-ar putea avea mesajele lui din timpul concertului.
Nu ne putem preface că nu există un întreg gen muzical când el este atât de popular în România cât și în străinătate, în rândul tinerilor. Cred că este la fel de important și ce le mai oferim acestor tineri în festival și cum mergem noi în întâmpinarea lor. Ei ajung în festival cu o anumită cultură muzicală, dar noi îi expunem la multe alte genuri muzicale și experiențe pozitive. Expunerea este în ambele sensuri, acești tineri vin în festival pentru un gen muzical sau pentru un artist, dar au ocazia să descopere zeci de artiști din alte genuri muzicale (…)
În același timp, dacă există participanți la festival deranjați de genul trap, ei au posibilitatea de a alege oricare din celelalte scene, cu genuri muzicale diferite. Aș mai menționa și faptul că noi nu am intervenit niciodată în actul artistic, deoarece credem în libertatea de exprimare. Fiecare artist își asumă mesajele si este responsabil de conținutul pe care îl livrează”, a spus Chereji.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook