Îl recunoașteți? Cel mai cunoscut fiu de milionar român s-a ras în cap și ia cu asalt Everestul – Exclusiv

Dacă nu v-ați dat seama din prima, vă spunem că e vorba de fiul cel mare al lui Ion Țiriac. La 45 de ani, acesta a decis să urce pe Everest. S-a antrenat intensiv, iar acum e deja acolo. El a distribuit niște imagini cu noul său look și mesajul „They say Be bold, i totally missunderstoodd the message” ( n.r. trad. – Ei spun Fii îndrăzneț, dar eu nu am înțeles deloc mesajul), făcând un joc de cuvinte. În engleză „bold” înseamnă deopotrivă și chelios.
Ion Alexandru Țiriac a decis să urce Everestul anul acesta și deja se află acolo în a doua zi a expediției. A ajuns să vadă deja zăpada și a distribuit imagini în care le arată urmăritorilor săi fragmente din viața sa.
Este, până la urmă, o căutare spirituală, a unui bărbat ajuns la maturitate, ne lasă Ion Alexandru Țiriac să înțelegem din postările lui. „Uneori, visul copilăriei e despre destinație”, a mai scris acesta într-o imagine distribuită.
Ion Alexandru Țiriac a dezvăluit încă de luna trecută că se antrenează în fiecare zi pentru că în octombrie și-a propus să urce pe cel mai înalt vârf al lumii, Everest. „Fiecare aventură trebuie pregătită. În acest an am decis să urce pe Everest și acest lucru are nevoie de dăruire, putere, rezistență, dar mai presus de toate de planificare pentru succes. Eșecul nu va fi o opțiune și nu există nici un plan B! Multumesc G pentru pregătirea fizică, și toată echipa pentru că m-a ajutat”, a scris el pe Instagram.
În ultimele luni, fiul milionarului Ion Țiriac a avut o relație cu jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, însă, momentan, nu se știe cu precizie dacă cei doi mai formează un cuplu. Întreaga relație a fost ținută destul de departe de ochii curioșilor, chiar dacă, la un moment dat, se vorbea de faptul că ar exista și un inel de logodnă pe degetul sportivei.
Sursa foto / video: Instagram
Face parte din echipa Rețete și Vedete din anul 2022, aducând cu sine o vastă experiență jurnalistică acumulată de-a lungul unei cariere de peste 15 ani în domeniul mass-media. De-a lungul timpului, Igor a activat în redacțiile unor publicații importante. În cadrul redacției Rețete și Vedete, contribuie activ la dezvoltarea conținutului editorial, realizând articole despre și cu personalități din showbiz, reportaje speciale, dar și articole cu impact în rândul cititorilor. Unul din hobby-urile lui Igor este gătitul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook