Simona Ionescu / Redactor Șef

Incredibil ce mizerie e în dormitorul lui Drew Barrymore. Imagini halucinante

Incredibil ce mizerie e în dormitorul lui Drew Barrymore. Imagini halucinante
Dacă ați crezut că locuințe cumplit de mizerabile puteți vedea doar în emisiunile de profil de la televizor, ei bine, celebra actriță Drew Barrymore ne contrazice. Nimeni nu și-ar fi putut imagina în ce hal arată dormitorul vedetei.

Imaginile nu au nevoie de comentarii. E de-a dreptul îngrozitor ce mizerie e în interiorul dormitorului foarte dezordonat al lui Drew Barrymore. Gazda talk-show-ului care-i poartă numele a fost foarte sinceră cu urmăritorii ei de pe Instagram, marți, și a încărcat un videoclip în care arată dormitorului ei. Actrița, care și-a sărbătorit recent cea de-a 48-a aniversare la începutul acestei luni, a putut fi văzută filmându-se cu camera telefonului în timp ce făcea un tur rapid al dormitorului ei spațios, în care se putea vedea o mizerie și o dezordine de nedescris.

Vedeta, cunoscută, de altfel, pentru sinceritatea ei, și care, la un moment dat, a dezvăluit că își vopsește singură părul, acasă, a început filmulețul de aproape un minut cu o voce automată care spunea: „Arată-mi camera ta înainte și după ce o cureți”, urmată de: „Eu prima!”. Ea a început prin a trece prin intrarea în camera spațioasă și pe lângă un turn de cutii care erau așezate lângă un scaun maro și un otoman asortat, în timp ce arunca o privire exasperată către cameră.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Drew Barrymore (@drewbarrymore)

Mamă a doi copii, Drew Barrymore apare îmbrăcată în haine simple, de casă, cu un tricou simplu, albastru, în timp ce părul îi era despicat la mijloc, lăsând șuvițele să-i cadă natural pe lângă umeri, necoafate. Ea a arătat și biroul, plin de tot felul de lucruri, înghesuite unul peste altul. În jurul patului vedetei erau aruncate enorm de multe cutii și obiecte, pe podea. Un dulap de depozitare putea fi văzut lipit de un perete pe o parte a dormitorului, cu ușile larg deschise.  Iar vedeta s-a îndreptat încet spre patul ei și a dezvăluit celor 16,7 milioane de urmăritori ai săi că dezordinea continua.

Vedeta, obligată să facă slalom printre obiecte, ca să ajungă la baie

Grămezi de hârtii, cărți și, eventual, scenarii erau stivuite lângă patul mare și confortabil, nefăcut, care conținea și câteva obiecte pe plapumă. În partea de sus a teancului de lângă pat, se putea vedea o broșură E.T.. Câștigătoarea Globului de Aur și-a adus apoi fanii în baie, unde numeroase produse de igienă și articole de toaletă puteau fi văzute zăcând pe chiuvetă. Dulapul cu medicamente era deschis și, de asemenea, plin până la refuz.

Tot pe chiuveta cu gresie albă se aflau o cutie de șervețele, o revistă împăturită, un jurnal roșu, dar și o geantă de culoare crem și un prosop alb. La cum arată dezastrul din casă e de înțeles că de săptămâni bune în dormitorul lui Drew Barrymore nu s-a mai făcut curățenie. Ne și mirăm cum a rezistat vedeta să trăiască acolo, fiind obligată să facă slalom printre toate lucrurile împrăștiate pe jos și peste tot în încăpere.

Drew Barrymore, felicitată pentru sinceritate

După aceea însă, vedeta se pare că s-a pus pe curățenie. Că a făcut ea sau că a apelat la o firmă specializată, nu ne spune, însă, le arată fanilor că dormitorul a fost în final curățat și aranjat. Actrița a fost aplaudată de fanii ei pentru „autenticitatea” sa și pentru că este pur și simplu „adevărată”.

Un utilizator al rețelelor de socializare a scris în secțiunea de comentarii: „Când îți dai seama că celebritățile (unele dintre ele) sunt și ele oameni obișnuiți. Îmi place că baia ei arată ca baia unei persoane normale, să nu fie de dimensiunea unui întreg apartament”.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre