Simona Ionescu / Redactor Șef

Ion Dolănescu a rămas cu gândul la această femeie toată viața. Povești extraordinare despre iubirile celebrului cântăreț

Ion Dolănescu a rămas cu gândul la această femeie toată viața. Povești extraordinare despre iubirile celebrului cântăreț
S-a spus că a iubit cu patimă doar două femei: pe Maria Ciobanu și Margarita Valenciano. Adică pe mama lui Ionuț Dolănescu și respectiv Dragoș Dolănescu.

Pe de altă parte însă, Dragoș Dolănescu a vorbit și despre vedeta care a rămas mereu în sufletului tatălui său. Iată cine e femeia care i-a pus inima pe jar lui Ion Dolănescu.

La rândul său, Elena Merișoreanu a povestit despre cât de curtat a fost colegul său de breaslă și care sunt femeie pe care le-a iubit din tot sufletul. Cum au reacționat fanele artistului?

„Dacă Ion cânta în sală, se dărâmau balcoanele, se spărgeau ușile. Am făcut multe turnee cu Ion Dolănescu, el mi-a fost coleg. Ion a avut aceste două mari iubiri, pe Maria Ciobanu, mama lui Ionuț, și pe Margarita Valenciano, mama lui Dragoș. Dar, lasă, că a mai avut și pe altele! A fost însă foarte discret, nu povestea. Avea mare succes la femei. Îmi aduc aminte că a venit una la el, care a leșinat, când l-a văzut. Striga: „Vreau să pun mâna pe el!”.

„A fost un fel de Elvis Presley al României”

„Ion Dolănescu a fost un simbol, un fel de Elvis Presley al României. Era nebunie, isterie, la spectacolele lui! Dacă avea concert la sală, se dărâmau balcoanele, se spărgeau ușile, ca la Irina Loghin, când a apărut în duet cu Benone Sinulescu. Pe urmă, au venit Maria Ciobanu și Ion Dolănescu, care au spart toate topurile, ca duet.

Cu cine s-a potrivit Ion Dolănescu cel mai bine? N-am să știu niciodată. A avut o mare pasiune și pentru Maria Ciobanu, o solistă fără egal, dar și pentru Margarita, mama lui Dragoș, cu care mai venea în turnee, o femeie stilată și învățată”, a povestit Elena Merișoreanu pentru Impact.ro.

Maria Ciobanu și Ion Dolănescu au divorțat pentru a putea fi împreună

Despre marea sa iubire, Ion Dolănescu, a vorbit în trecut și Maria Ciobanu, care a mărturisit că a divorțat pentru a fi împreună cu artistul.

„N-am făcut nuntă decât cu Dolănescu! Eram căsătorită cu tatăl Cameliei. Mă îmbolnăvisem de la o intoxicație și mă internasem.

Eu mă gândeam că am cancer. Și a venit Ion Dolănescu în spital cu textul unei melodii și m-a întrebat dacă vreau s-o înregistrăm. El era militar în termen la Ciocârlia. După ce am înregistrat melodia, a luat toată țara foc, a fost un real succes. Noi nu aveam nimic unul cu altul, eu eram căsătorită cu Burnea, el umbla cu Iustina Băluțeanu.

„S-a ținut după mine vreo doi, trei ani”

„S-a ținut după mine vreo doi, trei ani”

Am umblat împreună în turnee, lumea zicea deja că suntem soț și soție. El se ținea de capul meu și eu nu voiam, s-a ținut după mine vreo 2 sau 3 ani. Aveam o colegă de la Doina Olteniei și îi zicea ei: „Ce are ființa asta de nu mă bagă în seamă deloc? Fă, eu dacă nu mă însor cu asta, mă omor!”. Așa s-a exprimat! Se îndrăgostise și el de mine, și eu de el, dar nu puteam pentru că eram căsătoriți amândoi. Până la urmă, am luat hotărârea și am divorțat amândoi.

Când am făcut nunta, eram gravidă în trei luni cu Ionuț! I-am zis că vreau nuntă, dar să mi-o aducă pe Maria Lătărețu, o iubeam foarte mult”, a povestit Maria Ciobanu, pentru emisiunea „Destine celebre” de la Etno TV. Din nefericire însă, cei doi au fost împreună doar cinci ani.

Dragoș Dolănescu, dezvăluiri incendiare despre relația tatălui său cu Nadia Comăneci

Mulți au susținut că Ion Dolănescu a trăit o poveste de dragoste și cu Nadia Comăneci. De altfel, atunci când a fugit din țară, ultima persoană pe care a văzut-o celebra sportivă a fost artistul. Dragoș Dolănescu spune că aceasta e femeia la care tatăl său s-a gândit tot restul vieții.

S-au iubit sau nu Ion Dolănescu și Nadia Comăneci?

„Tata mi-a povestit, cu câțiva ani înainte de a muri, despre Nadia Comăneci, vorbea foarte frumos despre ea, o numea steaua mea, o aprecia și ca femeie, și ca sportivă. Despre relația lor sufletească nu a dorit să spună mai multe, pentru că Ion Dolănescu era un adevărat cavaler, un domn.

„A fost o despărțire dureroasă”

Nu se lăuda la nimeni cu iubirile lui. Nadia a plecat din casa tatălui meu, în acea seară, când a decis să fugă din România, avea multe emoții, se temea să nu fie prinsă. A fost o despărțire dureroasă. După ce s-a aflat, a venit Miliția și i-a luat pe tata și pe mamaie Didina la secție, i-au ținut timp de trei zile, ca să spună tot ce știu despre Nadia. Tata a fost foarte trist după plecarea Nadiei și cred că toată viața i-a rămas gândul la ea”, susține Dragoș.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre