Când a devenit iubitul Andreei Bălan, tenismenul Victor Cornea habar n-avea ce îl așteaptă. Acum trebuie să stea cuminte la coafor, cât e ziua de lungă, dacă așa vor „coafezele” lui. Sportivul în vârstă de 30 de ani are acum o perioadă destul de aglomerată, cu multe competiții internaționale la care participă. În timpul liber, între meciuri de tenis, Victor Cornea este nelipsit din casa iubitei sale, Andreea Bălan.
Cum s-au cunoscut Andreea Bălan și Victor Cornea
Cei doi spun că s-au întâlnit „la momentul potrivit”. Victor Cornea i-a lăsat un mesaj în mediul online după ce a fost plăcut surprins să observe că Andreea are înclinații spre lumea spirituală. „Asta m-a făcut să o abordez și să ne împărtășim reciproc din experiențele noastre de viață. Astfel, am realizat imediat că drumurile noastre sunt asemănătoare și că împreună ne completăm”, a declarat sportivul pentru Viva!.
El a intrat cu totul în viața Andreei și, de data aceasta, artista nu a ținut relația la secret, așa cum a făcut în alte cazuri. S-au afișat rapid împreună și se bucură de tot ceea ce le oferă viața, alături de copiii lor.
Iubitul Andreei Bălan habar n-avea ce îl așteaptă
Victor Cornea are o relație cu totul specială cu fiicele Andreei Bălan, care pur și simplu îl adoră, se joacă cu el, dar și îl coafează. Non stop, dacă se poate. Când a devenit iubitul artistei, nici nu și-a imaginat că va ajunge modelul preferat al micilor hair-stiliste, Ella și Clara. Ieri l-au împodobit cu agrafe decorative multicolore, ba chiar și cu o cosiță blondă de „Elsa”.
Au improvizat și un cercel cu turnul Eiffel, pentru a-l face pe iubitul mamei lor și mai frumos decât este. Victor Cornea a stat docil la sesiunea de înfrumusețare și a promis că mai revine. El are un fiu dintr-o primă relație serioasă, care are 10 ani și care este mereu binevenit în casa Andreei Bălan. Tenismenul a putut fi văzut la toate petrecerile din familie, bucurându-se de distracții alături de Andreea Bălan, tatăl lui și viitoarele lui surori.
Sursa foto/ video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook