Simona Ionescu / Redactor Șef

Lia Bugnar și legătura sa cu Jane Birkin și Lady Di

Lia Bugnar și legătura sa cu Jane Birkin și Lady Di
Lista vedetelor care au inspirat haine sau accesorii este lungă și cunoscută la nivel internațional. Probabil cele mai celebre nume sunt ale lui Jane Birkin și Lady Di, alături de cel al fostei Prime Doamne americane, Jackie Kennedy (devenită Onasis) care au inspirat genți ce nu numai că le poartă numele, dar reprezintă personalitatea lor.

Lia Bugnar este urmașa lor autohtonă. Haina pe care a inspirat-o îi poartă numele.

Lia Bugnar, urmașa lui Jane Birkin și Lady Di
Haina care poartă numele Liei Bugnar poate fi comandată în 3 variante cromatice (Sursa foto: Instagram)

Celebra regizoare, actriță, scenografă și autoare de texte de teatru, Lia Bugnar, este urmașa de drept a lui Jane Birkin și Lady Di. Dacă cele două au inspirat poșete iconice, purtate și adorate de public de zeci de ani, românca a dat naștere și nume unui model nou de blazer.

Cum a ajuns Lia Bugnar, urmașa lui Jane Birkin și Lady Di

Haina care poartă numele Liei Bugnar este pregătită de vânzare. Modul în care este prezentată „Lia Jacket” este unul aparte. 

Lia Bugnar, urmașa lui Jane Birkin și Lady Di
Lia Bugnar poată „Lia Jacket” de la 3WLabel în varianta camel (Sursa foto: 3WLabel)

Jacheta Lia în gri taupe (n.r. există mai multe variante de culoare, inclusiv stone și camel) este acum disponibilă. Numele Lia a fost ales în onoarea Liei Bugnar, care a fost primul nostru model”, transmit reprezentanții casei de modă care a creat modelul, 3Wlabel. 

Compania pune accent pe recuperarea luxului prin simplitate, oferind o colecție de haine sustenabile, produse în mod responsabil și fabricate etic. Rafinate și atemporale, articolele de îmbrăcăminte sunt concepute pentru a rezista. 

Lia Bugnar, urmașa lui Jane Birkin și Lady Di
Lia Bugnar este primul model al brandului de haine care i-a făcut o jachetă ce îi poartă numele (Sursa foto: 3WLabel)

„Compania colaborează cu producători locali și folosește stocuri moarte de înaltă calitate pentru a produce articole de îmbrăcăminte în ediție limitată, care sunt vândute online și la cerere. Fiecare colecție este atent organizată de fondatori și prezintă un designer invitat. Toate articolele de îmbrăcăminte sunt fără sezon. Numele lor sunt date în onoarea femeilor care au contribuit la crearea lor”, mai transmit reprezentanții brandului care a creat haina inspirată de Lia Bugnar.

Poșeta Birkin, desenată pe o pungă de vomitat în avion

Una dintre cele mai purtate poșete din lume, geanta Birkin de la Hermès, este inspirată de celebra Jane Birkin. Frumoasa cântăreață, care, alături de parizianul Serge Gainsbourg a lansat probabil cea mai frumoasă melodie de dragoste, a ajuns să scrie istorie în modă în timpul unei călătorii cu avionul. 

Lia Bugnar, urmașa lui Jane Birkin și Lady Di
Jane Birkin poartă celebra poșetă Hermes pe care a inspirat-o în timpul călătoriei cu avionul (Sursa foto: Vogue.com)

În 1984, în timp ce călătorea cu avionul de la Paris la Londra, Jane Birkin a început să se plângă cu voce tare că nu îi mai încăpeau lucrurile în papornița ei de răchită de care nu se dezlipea de ani buni. Era de-a dreptul nervoasă. Nu îi mai intra în coș jurnalul cu scrisori, articole de presă și fotografii ale copiilor. Vecinul de scaun, nimeni altul decât Jean-Louis Dumas, președintele executiv Hermès la acea vreme, i-a sărit în ajutor.

I-a propus un buzunar pentru jurnal, dar, mai ales, a schițat viitorul accesoriu de vis al milioanelor de femei: „o geantă precum Kelly, dar de patru ori mai mare”. Desenul, făcut pe o pungă de hârtie folosită de cei care au rău de zbor, a devenit realitate numai câteva săptămâni mai târziu, când Jane Birkin a fost invitată în atelierul Hermès. Geanta care de atunci avea să-i poarte numele, Birkin, o aștepta.

Gucci și Lady Di, relație strânsă dincolo de moarte

La ani distanță de la moartea ei, Gucci a lansat o serie de genți care poartă numele „prințesei inimilor”. Cu un mâner din bambus, seria Gucci Diana oferă genți mini, genți medii și multe altele într-o gamă largă de culori, inclusiv pasteluri și nuanța Rosso Ancora. 

Lia Bugnar, urmașa lui Jane Birkin și Lady Di
Prințesa Diana și geanta care, după 20 de ani a devenit Gucci Diana, surprinsă la ieșirea din sala de sport (Sursa foto: Instagram)

După succesul răsunător al genții Jackie reinventate, Gucci a adus înapoi un alt accesoriu îndrăgit din arhiva mărcii. Geanta cu mâner de bambus preferată de Prințesa Diana a fost reimaginată de designerul Alessandro Michele la aproximativ 20 de ani după ce originalul a atras atenția familiei regale. 

Noua genată Gucci Diana lansată în 2021 este sinonimă cu stilul lui Lady Di la începutul anilor ’90, când paparazzii o surprindeau părăsind Chelsea’s Harbour Gym purtând pulovere largi și pantaloni scurți de ciclism, plus o geantă Gucci încăpătoare, model care a ajuns să îi poarte numele.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri