Simona Ionescu / Redactor Șef

Maria Marinescu a fost curtată de băiatul celebrei actrițe Sophia Loren. Designerul a explicat de ce nu l-a vrut

Maria Marinescu a fost curtată de băiatul celebrei actrițe Sophia Loren. Designerul a explicat de ce nu l-a vrut
Nume bine cunoscut în lumea modei din România, Maria Marinescu a atras atenția publicului nu doar prin creațiile sale vestimentare, ci și prin viața personală intens mediatizată. A fost iubita lui Bobby Păunescu, s-a căsătorit cu Ion Ion Țiriac și apoi cu Frank Colin, dar a fost și curtată de fiul celebrei actrițe Sophia Loren.

Maria Marinescu s-a născut într-o familie privilegiată, a absolvit liceul în America și s-a specializat în design vestimentar la Paris. Nu se consideră neapărat o femeie frumoasă, ci cu „vino-ncoa” și cu multă încredere în propria persoană. Recent, designerul a povestit de ce s-a căsătorit cu Ion Ion Țiriac, cum a fost relația cu Bobby Păunescu și de ce nu l-a vrut în viața ei pe fiul actriței Sophia Loren.

Relațiile Mariei Marinescu cu bărbați celebri și bogați au adus-o pe aceasta adeseori pe prima pagină a tabloidelor. Designerul spune că n-a căutat niciodată banii la un bărbat, dovadă că a fost îndrăgostită și de masculi care nu aveau portofelul doldora de bani. Bunica sa, prietenă cu celebră Lucia Sturza Bulandra, a fost cea care a învățat-o ce înseamnă credința adevărată. Dar l-a cunoscut pe Dumnezeu cu adevărat înainte să-și cunoască ultimul soț.

Maria Marinescu: „Înainte să-l cunosc pe Alin, mi-am găsit un duhovnic”

Maria Marinescu a fost curtată de băiatul celebrei actrițe Sophia Loren. Designerul a explicat de ce nu l-a vrut
Maria Marinescu, destăinuiri în emisiunea lui Denise Rifai

„Bunica era foarte credincioasă, ea mergea duminică la biserică ținea posturile, Mama, fiind mai artistă credea în Dumnezeu, dar nu era cu posturile, iar eu m-am îndepărtat un pic de Dumnezeu multă vreme. Dar când dai e greu, te duci spre Dumnezeu… Înainte să-l cunosc pe Alin (Petrache) mi-am găsit un duhovnic, m-am dus la mănăstiri, căutam altceva”, a mărturisit designerul.

„Întotdeauna mi-am dorit stabilitate”

Maria Marinescu a copilărit în casa tatălui, care era pe Maria Rosetti, și a bunicii sale, care era pe lângă parcul Icoanei. Părinții au divorțat când designerul avea doar patru ani și „trăind în șapte țări, șapte case, mă mutam tot timpul și întotdeauna mi-am dorit stabilitate”. Mama Mariei a fost „blândă și îngăduitoare”, în contrast cu severitatea tatălui, care „mă bătea și mă pedepsea, pentru că făceam doar ce voiam”.

„Mă certa cel mai des pentru orele de pian pe care nu le suportam”

Maria Marinescu a fost curtată de băiatul celebrei actrițe Sophia Loren. Designerul a explicat de ce nu l-a vrut
Maria Marinescu adoră vacanțele

Maria Marinescu nu consideră că a devenit rebelă ca urmare a despărțirii părinților, ci pur și simplu asta a fost firea ei.

„Eram foarte ambițioasă, mândră, să fac doar ca mine și norocul meu a fost că nu am greșit prea mult. Tata era foarte dur, îmi mai dădea o curea la fund, mă încuia în cameră. Cel mai des pentru orele de pian pe care nu le suportam și nici pe profesoară. Veneam de la școală pe jos, ca să întârzii.

El mă aștepta cu profesoara, care nu putea sta mai mult de o oră și făceam doar jumătate, dar o plătea”, și-a amintit designerul. În schimb, venea la timp la meditațiile pentru franceză și engleză.

„Cu toate astea, îmi place la nebunie să cânt la pian, iar în pandemie m-am reapucat singură”, a declarat vedeta.

„Nu toți iubiții mei au fost bogați”

Maria Marinescu n-a fost și nu va fi niciodată femeie de casă. Așa cum mama „nu mi-a gătit și nu mi-a spălat niciodată”, nici ea nu o face. Pentru designer sărăcia reprezintă „lipa iubirii, a familiei, a viselor, a idealurilor, nu neapărat a banilor. Poți fi lipsit de bani și bogat sufletește sau spiritual”. Recunoaște că niciodată nu a umblat după vreun bărbat și nu a făcut nimic pentru a atrage atenția vreunui mascul.

„Nu am fost niciodată la vânătoare”

„Am iubit un sărăntoc mișto, eram în școală, aveam 13 ani. Au mai fost tot felul de… nu toți iubiții mei au fost bogați. Cât de săraci au fost? Au fost niște oameni normali, ei m-au abordat pe mine, nu eu pe ei. Nu m-am dat niciodată peste cap să fiu cu cineva. Ei erau foarte îndrăgostiți de mine, eu nu am fost la vânătoare niciodată”, i-a spus Maria Marinescu lui Denise Rifai.

Fiul actriței Sophia Loren, îndrăgostit de Maria Marinescu

Maria Marinescu a fost curtată de băiatul celebrei actrițe Sophia Loren. Designerul a explicat de ce nu l-a vrut
Monica Bârlădeanu, Maria Marinescu și Bobby Păunescu

De frumusețea și șarmul Mariei Marinescu s-a îndrăgostit chiar și fiul celebrei actrițe Sophia Loren, dar designerul nu l-a vrut. Era îndrăgostită nebunește de Bobby Păunescu.

„În Los Angeles am ieșit de câteva ori cu băiatul Sophiei Loren. Și nu am vrut mai mult, deși el a insistat, mi-a trimis flori, ne-am cunoscut în avion. Când mama a auzit că e băiatul Sophiei Loren era extaziată. Îți dai seama, ce familie…

Nu am vrut pentru că eram îndrăgostită de Bobby. Nu aș face nimic să-mi apăr o relație cu un bărbat. Dacă nu vine natural, eu mă detașez total, dacă văd că nu e cazul, eu plec, nu stau să mă lupt. De ce aș face-o?”, a mai spus vedeta.

S-a îndrăgostit de Bobby Păunescu la 14 ani

Una dintre cele mai mediatizate relații ale Mariei Marinescu a fost cea cu regizorul și producătorul Bobby Păunescu, de care designerul spune că s-a îndrăgostit foarte devreme. După aproape nouă ani, a realizat că relația s-a epuizat și atunci au luat-o pe drumuri diferite.

„Și de mine s-a spus că m-am dus cu altcineva și de el. Faptul că ne-am dus cu altcineva a fost o consecință a … s-a epuizat relația. A început foarte devreme, la 14-15 ani, a durat opt ani și jumătate, aproape nouă. Iar asta cu banii… în lumea în care mă învârteam nici nu aveam să cunosc alt gen de oameni.

Eu stând în Los Angeles, dacă voiam pe cineva cu bani, mai degrabă găseam pe acolo. Decât să rămân cu Bobby sau să am o relație la distanță, să ne vedem o dată sau de două ori pe lună… Eu făceam naveta, zburam 13-14 ore, plecam vineri și mă întorceam duminică. Să stau o zi… nu era… Eu nu cer socoteală nimănui, vorbesc cu Monica Bârlădeanu, nu am nici un resentiment”, susține Maria Marinescu.

„El era foarte pueril, nu voia căsătorie sau copii”

În plus, designerul susține că Bobby Păunescu nu și-a dorit niciodată nici căsătorie, nici copii. Chiar dacă s-au despărțit, cei doi au rămas buni prieteni.

„Relația nu a avansat. În opt ani trebuie să faci un pas, te căsătorești, faci un copil. El era foarte pueril, nu voia căsătorie, nici eu nu voiam copii pe atunci, până la 30 de ani nu am vrut. Am ajuns într-un impas, plus că am crescut diferit, ne-am maturizat diferit.

Una e 15 ani, alta e 25, nu mai aveam aceleași valori. Dar am rămas foarte buni prieteni. Familia lui a fost ca o familie pentru mine, o a doua mamă, un al doilea tată”, s-a destăinuit vedeta.

Căsătoria cu Ion Ion Țiriac a fost o aroganță

Maria Marinescu a fost curtată de băiatul celebrei actrițe Sophia Loren. Designerul a explicat de ce nu l-a vrut
Căsătoria cu Ion Ion Țiriac a durat doar trei luni

După despărțirea de Bobby Păunescu, Maria Marinescu a intrat într-o relație cu fotbalistul Cristi Chivu. S-au logodit în 2004, dar doi ani mai târziu s-au despărțit, iar prima căsătorie a vedetei a fost în 2007 cu Ion Ion Țiriac. Mariajul a durat doar trei luni.

„Nu a fost o glumă, a fost mai mult o aroganță. Eu întotdeauna am avut un talent să-mi atrag ură și invidie, dar nu m-a interesat.

Multe prietene mi-au spus că mă invidiază pentru că am făcut ce am vrut și așa este, pentru că avem o viață și nu m-a interesat ce ar zice lumea, ce a zis lumea, ce o să facă. Pentru mine, relațiile mele au fost Bobi, Cristi, Tudor, Frank și Alin, iar în rest le consider mai nimic. Niște relații de trecere de la una la alta.

„Ne-am distrat”

A fost o conjunctură, eram într-o gașcă, efectiv nu pot să spun ce a fost, dar ne-am distrat”, a menționat Maria Marinescu. Vedeta e de părere că „tata socru”, pe care-l știa de zece ani „și-o fi dat seama că nu o să dureze foarte mult”.

„Asta știam și eu, și Ion, dar dacă așa a fost atunci să fie, așa am simțit să facem”. Întrebată de Denise Rifai pe cine a enervat această căsătorie, Maria a răspuns zâmbind: „Din partea mea, pe Cristi (Chivu), din partea lui, pe Ileana (Lazariuc).

Apoi, în 2010, a urmat căsătoria cu Frank Colin, un afacerist francez și tatăl primului ei copil. Din nefericire, acesta a fost arestat în anul 2013, fiind acuzat că făcea parte dintr-o rețea de traficanți de cocaină.

Sexul e cel mai important într-o relație

Din punctul de vedere al Mariei Marinescu, într-o relație e foarte importantă compatibilitatea sexuală, chimia.

„Sexul e 90% important. E o chestie primordială, poți să nu fii compatibil pe alte planuri, cum mi se întâmplă mie și lui Alin. Lui îi place să se plimbe prin parc, mie nu, lucruri mici, unde mai fac un compromis”, a mărturisit vedeta.

Maria Marinescu a recunoscut că Alin nu-i cere nici să gătească, nici să calce, nici să spele.

„E perfect, cu toate că el e un bărbat pe stil vechi, clasic, conservator, bărbatul anilor 50. E foarte posesiv, bărbatul Alfa, care ține casa și decide tot. Mi-a fost greu să mă acomodez cu acest lucru”, susține Maria.

Creatoarea de modă este căsătorită de mai mulți ani cu Alin Petrache, președintele Federației Naționale de Rugby, și împreună cresc cinci copii.

„Mie îmi place să merg în Capri în vacanță, lui Alin la Neptun”

Maria Marinescu a fost curtată de băiatul celebrei actrițe Sophia Loren. Designerul a explicat de ce nu l-a vrut
Maria Marinescu și Alin Petrache

Ultima bătălie câștigată cu soțul a fost alegerea vacanței, subiect unde designerul spune că nu cedează niciodată.

„El are ultimul cuvânt pentru că eu obosesc și renunț. Am învățat că cedez dacă acel lucru nu e foarte important pentru mine. Ultima bătălie câștigată a fost unde mergem în vacanță. Și mergem unde vreau eu, la chestii din astea nu mă las.

Îmi place foarte mult în Capri și merg de opt ani, Sardinia, sudul Franței. Lui Alin îi place la Neptun în vacanță și la Fundata, unde avem o casă la munte. Fac un compromis și mă mai duc la Neptun”, a spus aceasta râzând.

„Am multe atuuri, am talent, sunt șarmantă”

Care e secretul Mariei Marinescu? Designerul susține că „nu e vorba de frumusețe, ci de încredere”. Îl are pe acel „vino încoace”, dar și carismă.

„E o chestie pe care o ai în sânge. Am încredere în mine, sunt șarmantă, am talent, am mule atuuri. Încrederea vine de la mama și de la zodie. Mama spunea că sunt cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă, unică, că pot să fac orice. Nu pot să fiu falsă și să joc teatru, nu-mi iese, poate de asta îmi atrag multe etichetări: arogantă, rece. Dar cine mă cunoaște, știe că nu sunt așa”, a punctat Maria Marinescu.

Sursă foto: instagram

 

Citiți și: 

Designerul Maria Marinescu despre Carmen Iohannis. „Are idei preconcepute, nu te ascultă tot timpul”

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *