În 2006, Meryl Streep a jucat în celebrul film „Diavolul se îmbracă de la Prada”. Rolul răutăcioasei Miranda Priestly a fost unul dintre cele mai cunoscute din întreaga ei carieră. Însă actrița a mărturisit că nu a fost tocmai unul ușor. Meryl Streep și-a ignorat total colegii de platou și a intrat în depresie.
Pentru a reuși să intre în pielea personajului, vedeta a încercat interpretarea metodică – o tehnică practicată de actori precum Daniel Day Lewis și Dennis Hopper – prin care adoptă comportamentul personajului pe întreaga perioadă a filmărilor, atât în fața camerei, cât și în spatele acesteia.
Meryl Streep și-a ignorat colegii de platou. Anne Hathaway a fost intimidată
Vedeta în vârstă de 71 de ani a explicat că a fost în depresie cât timp a jucat-o pe Miranda Priestly în comedia în care au mai apărut Anne Hathaway, Stanley Tucci și Emily Blunt. „A fost oribil! Mă simțeam deplorabil în rulota mea”, a povestit Meryl care a stat separat de ceilalți actori. „Îi auzeam pe toți distrându-se și râzând. Eram atât de deprimată! Mi-am spus: „Ei bine, este prețul pe care îl plătești pentru că ești șefă!”. „A fost ultima dată când am încercat tehnica metodică!”
Între timp, Anne Hathaway (38 de ani), a declarat că decizia lui Streep de a se comporta precum personajul pe care-l juca, chiar și în afara platourilor de filmare, „a intimidat-o”.
„Dar întodeauna am simțit că a avut grijă de mine”, a completat actrița din „Les Miserables”.
„Știam că orice ar face pentru a crea acea teamă, sunt în siguranță pentru că în același timp are grijă de mine”, a spus Anne. „Există această scenă în care Streep spune:„ Mă dezamăgești la fel de mult ca și restul acelor fete naive”, a continuat ea.
„Îmi amintesc momentul când camera s-a îndreptat spre mine. Am simțit cu adevărat presiunea. Îmi amintesc că am avut experiența de a o vedea pe Meryl cum mă urmărește, apoi și-a modificat [ușor] interpretarea, a schimbat-o puțin pentru a obține cât mai mult de la mine, făcându-mă să trec peste orice barieră am avut”, a concluzionat Hathaway.
Foto: Facebook
Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană și-au spălat din nou rufele în public: ”Nesimțitule, trezește-te la realitate”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook