Simona Ionescu / Redactor Șef

Monica Gabor nu spune ce s-a întâmplat cu Irina, însă transmite un mesaj criptat. Mr. Pink e istorie!

Monica Gabor nu spune ce s-a întâmplat cu Irina, însă transmite un mesaj criptat. Mr. Pink e istorie!
Monica Gabor se ascunde de ochii lumii de un an. În acest con de umbră a luat-o și pe Irinuca, fiica ei cu fostul milionar Irinel Columbeanu. De atunci, doar Irinel a mai luat contat cu ea sau cu micuța, după cum a decarat după ce i-a ars vila, iar Mr. Pink e istorie.

Imperiul Mr. Pink, al cărui patron este iubitul de origine chineză al Monicăi Gabor, s-a dus pe apa sâmbetei. În urmă cu mai bine de 5 ani, fosta doamnă Columbeanu promitea că butura energizantă pe bază de ginseng Mr. Pink va intra puternic pe piața din România.

În presa americană, la aceea vreme se făceau evenimente cu invitați de cea mai înaltă clasă pentru promovarea acestei băuturi, Moni pozându-se astfel la brațul celor trei copii ai lui Michael Jackson, dar și cu alte vedete internaționale.

Din păcate, în România afacerea Mr. Pink a murit din fașă. Băutura nu a intrat pe piața din țara noastră și în SUA prezența ei este o raritate. De asemenea, marile evenimente de promovare și vedetele care o recomandau s-au evaporat și ele, o dată cu Monica, cât și cu fiica ei Irina.

În paralel, Moni a încercat să promoveze în România și o aplicație de chat, pe care dacă o foloseai, puteai câștiga bani reali – susținea ea. Și aceasta a fost o afacere eșuată, deși a avut numeroase apariții în presă cu scopul de a pune business-ul pe roate.

Ce s-a întâmplat cu Irinuca?

Irina Columbeanu s-a mutat în casa mamei ei și a iubitului acesteia, din Beverly Hills, de mai bine de un an, când tatăl ei, Irinel Columbeanu și-a pierdut toată averea și a fost executat silit de bănci.

Micuța ajunsese în situația de a nu avea un acoperiș deasupra capului, astfel că plecarea în America a fost singura soluție, pe care oricum și-o dorea.

Totodată, după câteva luni după ce a ajuns acolo, Moni și Irinuca au încetat orice acțiune pe siteurile sociale – deși inițial au făcut eforturi pentru a aduna un număr mare de urmăritori pe Instagram și pe YouTube. Fără nicio explicație, amândouă au dispărut, iar asta a frânt inimile multor fani ai Irinucăi, cât și a vechilor prieteni și colegi. Aceștia întreabă neîncetat pe conturile de Instagram și Facebook ce s-a întâmplat cu micuța, însă niciodată nu primesc răspuns.

Cert este că de mai bine de jumătate de an, Irina nu a mai fost văzută. Ultima ei postare este după tiparul celor realizate de mama sa: o reclamă la o firmă producătoare de măști de protecție, utile în pandemia COVID-19.

Surpriza Monicăi! „Bărbia sus! Ne descurcăm noi!”

Monica a încălcat jurământul, pe care probabil că l-a făcut, de a nu mai posta nimic pe rețelele sociale. Excepția de la regulă o face lansarea unui parfum de către sora ei, Ramona Gabor, stabilită în Dubai.

Moni a postat pe contul ei de Instagram mesajul „Mirosul dulce al succesului. Eu și surorile mele împărtășim îndrăgim aceleași arome”, însoțit de trei fotografii, două cu Ramona și una cu două fetițe care se joacă și pe care apare scris mesajul „Bărbia sus! Ne descurcăm noi!”, pe care mulți l-au considerat un mesaj criptat.

Mesajele au curs valuri la aceste poze, fanii întrebând obsesiv „Unde este Irina?!”, însă aceștia nu au primit niciun răspuns. În schimb, în urmă cu vreo 10 zile, Irinel Columbeanu a spus că a vorbit la telefon cu Irinuca și i-a povestit ce s-a întâmplat cu casa în care a copilărit.

Oana Zăvoranu o execută din vorbe și pe Moni

Dacă tot și-a făcut un obicei să le ia a mișto pe vedetele din showbiz și pe influensăre, Oana Zăvoranu i-a dedicat un comentariu acid și Monicăi Gabor. Nu a primit nici un răspuns.

”Că actualmente este zero barat, iar în trecut a fost ca o molimă ce a ‘infestat’ creierele a zeci de mii de fete, al căror univers era să se mărite cu unul mai bătrân cu bani. Râdem, glumim, dar genul ăsta de influențăreală spală pe creier generații; care rămân virusate de niște nulități pe viață”, a spus Oana Zăvoranu pe Instagram!

”Acum când Irinel e la pământ unde e ? (…) o arde pe opulență cocostârcul pe modelul găinii de sor’sa, dar în realitate purceaua e moartă în coteț”, a mai ținut să adauge Oana Zăvoranu!

Fotografia cu Irinuca este din februarie 2019

Exclusiv. Bodi în arest, iar Bianca Drăgușanu coace ceva cu moț pentru Crăciun

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre