Simona Ionescu / Redactor Șef

Nuntă în lumea politică. Un rol care l-a prins nepregătit

Nuntă în lumea politică. Un rol care l-a prins nepregătit
În plin scandal pe scena politică, în care liberalii se ceartă între ei înaintea Congresului, iar alte discuții aprinse sunt și în coaliția de la guvernare, un eveniment monden cu protagoniști celebri din această zonă a trecut mai degrabă neobservat.

Și a fost mare nuntă în lumea politică. Socru a fost un ministru cu două mandate. Varujan Vosganian, deputat și vicepreședinte ALDE și-a măritat fiica. Îmbrăcat regulamentar în smoking, și-a condus fata la altar. Ceva mai târziu a mărturisit: „Un rol pentru care un tată nu e niciodată îndeajuns de pregătit”.

Iar fiica sa, Armine Vosganian, a fost una din cele mai frumoase mirese ale acestui an. S-a cununat religios cu soțul ei, Andrei, după ce acum doi ani, în iulie, făcuseră cununia civilă. Momentul monden al finalului de august s-a dorit unul discret. Socrul mic, la 63 de ani, știe ce înseamnă discreția. Așa că s-a limitat la distribuirea unei singure fotografii. În 2019 a fost la fel de rezervat.

„Astăzi s-a măritat Armine, fiica mea. Iat-o în această fotografie purtând însemnele femeilor măritate din ținuturile natale de la poalele Araratului”, notase atunci politicianul originar din Armenia. Și Armine a ținut să nu distribuie pe rețelele sociale decât o singură fotografie, alb-negru, alături de iubitul ei soț.

Cu ce se ocupă Armine Vosganian

Absolventă a Facultății de Teatru și Film, ca și partenerul ei de viață, Armine este regizoare. Ea este implicată și în multe alte proiecte. Fiica lui Varujan Vosganian a studiat și la Londra. A primit o educație aleasă și știe să cânte și la pian, după cum o lăuda la un moment dat celebrul ei părinte politician.

Ea a terminat 2 specializări, actorie de teatru și regie de film la UNATC în București. Împreună cu regizorul Mihai Alexandru Ion și cu patru colegi – actorii Adela Popescu, Teodora Filip, Lucian Rus și Florin Crăciun – au fondat o companie de teatru, după terminarea studiilor.

Soțul ei, Andrei Cristian Vlădescu, lucrează în cinematografie. Între proiectele lui sunt menționate filmele Tuns, ras și frezat, Alb murdar și 5 o’clock tea / Ceaiul de la ora 5.

Sursa foto: Facebook și Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre