Simona Ionescu / Redactor Șef

Nuntă la „Chefi la cuțite 2024”. Juratul a făcut petrecere cu lăutari între două ambasade

Nuntă la „Chefi la cuțite 2024”. Juratul a făcut petrecere cu lăutari între două ambasade
Noul sezon „Chefi la cuțite 2024” a adus patru jurați în locul foștilor trei, fiecare cu povești de viață fabuloase. Una din istorii abia acum s-a aflat.

Unul din jurații „Chefi la cuțite 2024” a făcut petrece de nuntă cu lăutari, între două ambasade. Întâmplarea a rămas până azi o situație de poveste. Orlando Zaharia, unul din noii jurați de la „Chefi la cuțite 2024” și-a descoperit pasiunea pentru gătit încă din copilărie. Acum are 44 de ani și este unul din chefii din România cu reputație internațională. E cunoscut pentru că a lucrat pentru Președinția României, dar și în multe restaurante de lux atât din țara noastră cât și din străinătate.

Orlando Zaharia a fost membru în echipa națională de bucătari și cofetari a României, la Erfurt 2012 și Culinary World Cup 2014, iar din 2020 este GM în România pentru compania globală Yarzin-Sella, companie ce oferă servicii „Hight-End Food” pentru cele mai mari companii de High-Tech din lume.

Chef Orlando Zaharia și-a cunoscut soția într-un fast-food, apoi a făcut nuntă între două ambasade (Instagram)

A fost, de asemenea, Executive Chef pentru lanțul de restaurante Q’s Inn si Pagaia, iar în prezent administrează restaurantele CAU din București și Constanța. În 2010, Chef Orlando Zaharia a fost desemnat Bucătarul de Aur al Bucureștiului, în octombrie 2019 câștigând prima ediție Chef de România, o competiție dedicată bucătarilor profesioniști.

Nuntă la „Chefi la cuțite 2024”, cu lăutari, între ambasade

Acum e chef, dar în tinerețe bătea fast-food-urile, ca orice tânăr care simțea nevoia să se „dreagă” după o noapte de pomină în cluburi. Așa și-a cunoscut soția, într-un fast-food după o noapte de pomină la o discotecă din Regie. Amândoi au ajuns în același fast-food, la 4:00 dimineața. Era în 2001. Chef Orlando Zaharia s-a îndrăgostit instantaneu de Mădălina. La scurt timp după acea întâlnire, au plecat în vacanță în Cipru. Acolo, pe plajă, spontan și fără inel, a cerut-o în căsătorie, iar ea a spus „Da”. Și trăiesc fericiți de 23 de ani.

Mădălina, soția lui Chef Orlando Zaharia, împărtășește și ea pasiunea pentru gătit a acestuia (Instagram)

Juratul „Chefi la cuțite 2024” spune despre el că se consideră o fire romantică dar că nu excelează în acest domeniu. După cererea în căsătorie, spontană, Mădălina și Orlando au ales împreună și inelul de logodnă, ca să facă lucrurile ca la carte. Apoi au făcut „o nuntă foarte frumoasă, în luna iulie, pe terasa unui restaurant superb, pe strada Paris. Și pot spune că a intrat în istorie ca fiind singura nuntă cu lăutari între două ambasade”, a mărturisit celebrul chef într-un interviu pentru revista Viva!.

Fiul juratului îi calcă pe urme

Cei doi au împreună un copil, iar de când acesta a venit pe lume, soția s-a dedicat 100% creșterii acestuia. Fiul lor are aproape 18 ani și este pasionat de bucătărie încă de mic. Orlando Zaharia spune că are „o căsnicie perfectă, ce datează de peste 23 de ani” și crede sincer că „rețeta” e la soția sa. Ea a fost cea care a ținut familia unită și echilibrată cu iubire, empatie și umor, a mai mărturisit celebrul jurat al emisiunii „Chefi la cuțite 2024” pentru sursa citată.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre