Gillian Anderson, cunoscuta actriță americano-britanică din Dosarele X (doctor Dana Scully) care joacă rolul premierului britanic în seria The Crown (Netflix), a decis să pună capăt relației în care se afla de patru ani. Partenerul este chiar creatorul seriei, Peter Morgan, însăși distribuirea ei în film, din această postură, fiind intens discutată.
Actrița, în vârstă de 52 de ani, și Morgan, în vârstă de 57 de ani, au fost unul dintre cele mai strălucitoare cupluri din lumea divertismentului britanic, deși nu au împărțit niciodată aceeași casă. Cei doi și-au făcut publică relația acum patru ani, în timpul unei petreceri la care au fost împreună, la New York, unde Morgan își promova serialul The Crown.
Cei doi s-au susținut mereu reciproc, chiar dacă au păstrat distanța. Nu s-au mutat niciodată împreună, și au considerat că acest lucru era cel mai bun. Peter, ale cărui hituri cinematografice includ The Queen and Tinker Tailor Soldier Spy, a fost căsătorit cu Lila Schwarzenberg – născută prințesa Anna Carolina zu Schwarzenberg – până în 2014. El are cinci copii cu ea.
Pe de altă parte, Piper, în vârstă de 26 de ani, este fica lui Gillian cu fostul soț Clyde Klotz, cu care a fost căsătorită în perioada 1994 – 1997. De asemenea vedeta mai are doi copii, pe Oscar, de 14 ani, și Felix, de 12 ani, cu fostul partener Mark Griffiths, cu care a fost într-o relație până în 2012. Actrița a fost, de asemenea, căsătorită cu regizorul Julian Ozanne în perioada 2004 – 2006.
Cariere de succes
Anderson, în vârstă de 52 de ani, este o actriță de calitate care a căutat mereu roluri puternice și complexe în hituri precum The Fall, unde a jucat-o pe detectivul ucis Stella Gibson, urmărind un sadic criminal în serie; și Educație sexuală, unde este mama terapeutul sexual al personajului principal.
În teatru a excelat ca Blanche, într-o producția Un tramvai numit dorință la Young Vic; și a fost surprzătoare în recenta adaptare a All About Eve alături de Lily James. Ea a devenit celebră în urma seriei Dosarele X, iar acum pur și simplu strălucea în rolul premierului Margaret Tatcher din seria The Crown produsă de iubitul ei.
Pe de altă parte, Peter Morgan, în vârstă de 57 de ani, care a câștigat un BAFTA pentru mini-seria Onoarea pierdută a lui Christopher Jefferies, finalizează scenariile și se pregătește să filmeze cel de-al cincilea sezon al The Crown anul viitor, cu Imelda Staunton.
S-au despărțit dar au rămas prieteni în continuare
În ianuarie anul acesta, Gillian a dezvăluit că „ar fi sfârșitul” relației sale cu partenerul ei dacă s-ar muta vreodată împreună. Vedeta a declarat pentru The Times că îi place că „nu ne deranjează nimic” trăind separat.
Vorbind despre relația ei cu Peter, Gillian a spus: „Dacă am face-o (n.r. să ne mutăm împreună), acesta ar fi sfârșitul nostru. Relația funcționează atât de bine așa, este atât de special când ne întâlnim. Și când sunt cu copiii mei, pot fi complet acolo pentru ei. Alegem când să fim împreună. Nu este nimic care să ne deranjeze, nimic care să aducă teama de…
Doamne, nu pot să plec pentru că ce se va întâmpla cu casa, cum ne vom descurca? Începe să-mi fie dor de persoana cu care vreau să fiu, ceea ce este un sentiment minunat. Și este atât de placut pentru mine să pot vedea o pereche de pantaloni rămași întinși pe podea la casa partenerului meu și să pășesc peste ei și să nu simt că este treaba mea să fac ceva în legătură cu asta!”
În noiembrie, Gillian a insistat că are „limite foarte clare” cu partenerul ei Peter, când au lucrat împreună la seria a patra a The Crown.
Într-un interviu pentru celebra revistă Harper’s Bazaar, Gillian a declarat publicației: „Pentru propria noastră sănătate și, de fapt, în beneficiul relației, am avut limite foarte clare. Nu am de gând să comentez scenariul, dar nu ai voie să comentezi interpretarea”. Luna aceasta cei doi au anunțat că s-au separat amiabil și că au rămas în bune relații în continuare, chiar dacă nu mai formează un cuplu, scrie Daily Mail.
Sursa foto: Instagram
Geloziile lui Ilie Năstase. Cum s-a „duelat” cu un milionar pentru soția Ioana
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook