Oana Zăvoranu riscă să își piardă vila din cauza unei datorii către un om de afaceri, Ion Constantin, în valoare de aproape 180.000 de euro. Ea s-a împrumutat de la acesta cu doar câteva mii de euro, în trecut, dar bani pentru care a garantat cu casa. Mai exact, e vorba de suma de 5.200 de euro.
Ion Constantin a fost inculpat în „dosarul Vrăitoarelor”, dar a fost achitat de judecătorii de la Tribunalul Ilfov, în timp ce contractele civile încheiate cu Oana Zăvoranu au rămas în picioare, drept pentru care acesta a și cerut executarea silită a vedetei de televiziune. La datorie s-au adăugat taxe și penalități de întârziere, astfel că acum suma pentru care Oana riscă să rămână fără casă și pe care o are de rambursat este de 33 de ori mai mare.
Pe de altă parte, Oana Zăvoranu are pe rol procesul pe fond în dosarul de șantaj la adresa medicului Ioan Bogdan Furtună, managerul Spitalului Clinic Colțea. Conform dosarului aflat în instanță, citat de presă, Oana Zăvoranu, ajutată de avocatul Ionuț Silviu Călin l-ar fi determinat pe medicul Ioan Bogdan Furtună să semneze pentru o datorie de 800.000 de euro pe care nu o avea. Acesta a acceptat sub amenințarea că vor fi dezvăluite detalii compromițătoare despre el.
În două zile, Alex Ashraf a strâns mii de urmăritori pe TikTok
Iar peste toate amintim că la începutul anului, Oana Zăvoranu a fost la un pas să îi spună „pa” soțului ei, Alex Ashraf, după ce a aflat că acesta își trimitea mesaje cu o „fană”, scriu tabloidele. Între timp cearta conjugală s-a aplanat și cei doi au redevenit o echipă sudată.
Mai mult, fanii au început să susțină financiar cuplul Oana Zăvoranu și Alex Ashraf. Soțul Oanei Zăvăranu și-a făcut, de câteva zile, cont pe TikTok, unde organizează sesiuni live. Acestea, așa cum știți, sunt aducătoare de venituri, prin emoji-urile primite de la spectatori.
De altfel, foarte multă lume câștigă sume importante de bani prin intermediul acestei aplicații. Unul din „campionii” naționali în acest sens e manelistul Dani Mocanu, dar și Oana Zăvoranu se bucură de foarte multe atenții din partea fanilor ei. Bruneta face live-uri în fiecare seară, iar publicul o cadorisește cu cele mai scumpe „emojy-uri”.
„TikTok mi-a adus foarte mulți bani, nu vă mint. Sunt foarte sincer și transparent, așa că vă spun: de când sunt pe platforma TikTok, am făcut aproximativ 250.000 de dolari. Vorbesc foarte serios”, a spus Dani Mocanu pe TikTok.
Sursa foto: Instagram / Sursa video: TikTok
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook