Pepe i-a aranjat viitorul fiului său, Junior – Exclusiv

De când s-a născut fiul lui, junior, Pepe nu contenește să se folosească cu el, la toată lumea, inclusiv pe rețelele sociale. De altfel chiar și venirea pe lume a micuțului anunțat o publicului, în timpul unui concert. Peste vară, într-un moment în care era plecat din București cu soția și fiul lui, chiar a cântat avându-l în brațe pe micul Junior.
Zilele trecute, Yasmine i-a lăudat pe băieții ei să sunt niște luptători. Ea a a distribuit pe Instagram o imagine în care atât Pepe cât și Junior, care e în brațele tatălui său, țin garda ridicată, cu pumnul strâns. „Fiți cuminți”, a scris pe imagine.
Ulterior, a dezvăluit o filmare adorabilă cu jucăriile care atârnă deasupra pătuțului copilului. Așa cum știe orice părinte, până la vârsta de un an, deseori copiii se bucură de jucării care le atârnă deasupra pătuțului, și se distrează copios cu ele. Dar fiul lui Pepe nu se mulțumește cu orice jucării, așa că în loc să se bucure de cele colorate, potrivite vârstei, ci părinții au trebuit să intervină și să îi atârne jucăria preferată.
Aceasta este una din mănușile de box ale lui Pepe. Se pare că micul Junior e absolut fascinat de ele, iar tăticul l-a ți învățat să țină pumnul strâns, pregătit pentru bătaie. Pepe i-a aranjat viitorul fiului, îl fcae boxer și, pentru asta, îl învață de mic cu bătaia și mănușile de box.
Nici mama lui Junior nu e străină de sportul cu pumnii. În timpul recentei vacanțe în Turcia, ea a dovedit cât de tare știe să lovească, astfel că e clar că băiețelul a avut de la cine învăța.
Pe de altă parte, e lucru știut că Pepe lovește cu sârg sacul de box, ori de câte ori are ocazia. Boxul e unul din antrenamentele sportive pe care artistul le folosește pentru a se menține în formă. De altfel, el și-a cumpărat propriul sac de box, l-a instalat în curte, și s-a antrenat toate lunile trecute.
Sursa foto: Instragram
Face parte din echipa Rețete și Vedete din anul 2022, aducând cu sine o vastă experiență jurnalistică acumulată de-a lungul unei cariere de peste 15 ani în domeniul mass-media. De-a lungul timpului, Igor a activat în redacțiile unor publicații importante. În cadrul redacției Rețete și Vedete, contribuie activ la dezvoltarea conținutului editorial, realizând articole despre și cu personalități din showbiz, reportaje speciale, dar și articole cu impact în rândul cititorilor. Unul din hobby-urile lui Igor este gătitul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook