Jean-Marie Le Pen, prietenul lui Vadim Tudor a făcut o „nebunie” la bătrânețe. El s-a recăsătorit la 92 de ani. Adică s-a căsătorit, religios cu nevasta sa (cu care e însurat de 30 de ani). Toate bune și frumoase, până acum, doar că a refuzat să anunțe familia. Nunta a avut loc la scurt timp după ce s-a aflat că fostul lider de extremă dreapta a fost bolnav de COPVID-19.
Cele trei fiice ale lui Jean-Marie Le Pen și cei opt nepoți ai săi nu au fost invitați la ceremonie, relatează La Libre Belgique. Mai mult decât atât, habar nu au avut. Practic, cu toții au aflat din presă, ulterior evenimentului.
Sâmbătă, 16 ianuarie, Jean-Marie, în vârstă de 92 și soția sa, Jany Le Pen, de 88 de ani, s-au căsătorit religios. Nu au mers, însă, la biserică. Ceremonia, susținută parțial în limba latină, a avut loc în cea mai strictă intimitate la casa cuplului din Rueil-Malmaison, lângă Nanterre, scrie sursa citată.
„O ceremonie foarte spirituală și fericită”, a declarat pentru OBS o rudă a cuplului. Potrivit lui Le Figaro, cele trei fiice ale lui Jean-Marie Le Pen și cei opt nepoți ai săi nu au fost invitați la ceremonie, aflând despre căsătorie când au citit presa, luni dimineață.
Familia, devastată să afle marea veste din presă
„Aflarea acestui lucru prin presă este umilitoare și dureroasă pentru noi, copiii săi, ca și pentru toți nepoții săi”, a declarat Yann, sora mai mare a lui Marine Le Pen, pentru Le Figaro.
„Simțim că ceva nu este normal… anturajul său nu este foarte catolic. (…) Noi, fiicele sale, suntem toate trei șocate. Fiicele sale sunt cu atât mai surprinse încât relațiile cu tatăl lor au fost bune în ultimele luni”, a adăugat aceasta.
Jean-Marie Le Pen este la al doilea mariaj. El a divorțat în 1987 de prima sa soție, Pierrette Lalanne. Mama fiicelor sale a fugit cu autorul unei biografii a soțului ei.
Politicianul în vârstă de 92 de ani, liderul tradițional al dreptei naționaliste franceze, a fost exclus în 2015 din Frontul Național, partidul pe care l-a condus timp de aproape patru decenii (1972 și 2011). În acel moment partidul era condus de fiica sa. Care l-a sancționat pentru afirmațiile rasiste și antisemite ce i-au adus condamnări în justiție. Și care au fost considerate „dăunătoare” pentru strategia de îmbunătățire a imaginii partidului.
Sursa foto: Facebook, Instagram
Cine o fotografiază pe Lidia Buble în imaginile provocatoare
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook