Prințul Andrew a fost acuzat oficial de abuzuri sexuale asupra unui copil, de către una din tinerele care au ajuns în „cuibușorul de nebunii” al pedofilului. Și care, la momentul comiterii faptelor, era încă minoră. Virginia Roberts Giuffre a înregistrat luni o plângere la un tribunal federal din SUA, acuzându-l pe prințul Andrew de abuzuri sexuale, informează CNN.
Femeia a declarat public, încă de acum doi ani, la BBC, că miliardarul Jeffrey Epstein a forțat-o să întrețină relații intime cu prieteni ai săi, printre care și prințul Andrew, duce de York, iar la momentul respectiv era minoră, având doar 17 ani.
Palatul Buckingham a transmis, mați, o replică la acuzații. „Neagă cu hotărâre că ducele de York a avut vreo formă de contact sexual sau relație cu Virginia Roberts. Orice afirmație contrară este falsă și lipsită de fundament”, se arată în replica transmisă către CNN.
În 2019, prințul a susținut că nu a întâlnit-o niciodată pe Giuffre. Există, totuși, o fotografie în care apar împreună, alături de prietena lui Epstein, Ghislaine Maxwell. Despre imagine prințul Andrew susține că ar fi fost trucată.
Prințul Andrew a fost acuzat oficial
În plângere, Giuffre pretinde că a fost abuzată sexual de prințul Andrew. S-a întâmplat când a fost invitată de Epstein și Ghislaine Maxwell la petreceri care au avut loc în trei locații. Ea a indicat și care sunt locurile: casa lui Maxwell din Londra, la casa lui Epstein din Manhattan și pe insula privată a bărbatului, din insulele Virgine Britanice.
În timpul fiecăreia dintre cele trei presupuse întâlniri, Roberts susține că a fost „obligată cu amenințări exprese sau implicite de către Epstein, Maxwell și / sau prințul Andrew să se angajeze în acte sexuale” cu ducele. Victima mai arată că „se temea pentru viața ei. Sau de rănirea fizică sau de alte repercusiuni dacă nu i s-ar fi supus lui Epstein, Maxwell și prințului Andrew. Datorită conexiunilor lor puternice, bogăției și autorității”.
„Prințul Andrew a comis agresiuni sexuale și violențe fizice asupra reclamantei când aceasta avea 17 ani. În consecință, prințul Andrew se face vinovat de violențe fizice și provocare intenționată de suferințe emoționale în conformitate cu legile din New York. Suferințele provocate au fost severe și de lungă durată”, se arată în plângere. Giuffre solicită despăgubiri „într-un cuantum care va fi stabilit la proces”, precum și cheltuieli de judecată și alte compensații „pe care Curtea le va găsi corecte și adecvate”.
Giuffre îl acuză pe prințul Andrew că îi cunoștea vârsta și știa că este victimă a traficului sexual. Dar în ciuda acestor lucruri a profitat de ea.
Prințul Andrew se fofilează de doi ani față de procurorii americani
Amintim că procurorii federali îi solicitaseră în iunie 2020 prințului Andrew un interviu în cadrul investigației privind pretinsul cerc de trafic sexual al lui Epstein. Dezvăluirea a fost făcută tot de CNN. Fost procuror pentru Districtul de Sud din New York, Geoffrey Berman, a spus în ianuarie 2020 că prințul Andrew a refuzat să stea de vorbă cu autoritățile „Până acum prințul Andrew a oferit cooperare zero”, a spus atunci Berman.
Miliardarul Jeffrey Epstein a fost arestat pentru trafic sexual cu minori și conspirații pentru comitere de trafic sexual cu minori în iulie 2019. El a pledat nevinovat. A fost arestat și, după o lună, a fost găsit mort în celula de la centrul de detenție din Manhattan. Anul trecut, prietena miliardarului a fost reținută. Ea e acuzată de recrutare și pregătirea tinerelor pentru abuz sexual, arătându-se că unele din victime aveau 14 ani. Și aceasta a pledat nevinovată.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook