A trecut ceva vreme de când nu a postat nimic pe social-media, dar miercuri dimineață Raluca Pastramă a avut un mesaj subliminal. Pentru cine, oare?
Nu a trecut mult de când Pepe și Raluca Pastramă au semnat actele oficiale de divorț, la notar. Cei doi au încheiat, până la urmă, amiabil, separarea, după opt ani de relație. Fetițele lor sunt mutate în casa mamei. Dar petrec foarte mult timp și cu tată lor, astfel că nu sunt probleme.
Între timp, Pepe spune că e deschis unei alte posibile relații, dar că nu se grăbește. „Da, cred în căsnicie, cred în dragoste, asta nu înseamnă că mă grăbesc şi nu înseamnă că se va întâmpla. Dar cred şi susţin dragostea adevărată, susţin căsniciile, susţin tinerii care se iubesc sincer şi necondiţionat să facă acest pas şi sunt sigur că Dumnezeu le aşază pe toate aşa cum merită fiecare în parte”, a declarat Pepe pentru Viva!.
Raluca Pastramă, mesaj subliminal
Imediat după ce a divorțat, Raluca Pastramă a etalat un nou look, lady-like, cuminte și pe tonuri de gri. De Dragobete, sărbătoarea iubirii la români, fosta soție a lui Pepe s-a îmbrăcat toată în alb, ca o năframă de pace, și a lansat un mesaj subliminal. Pentru cine, oare, nu știm încă. Dar putem avea bănuieli.
Mama fetițelor lui Pepe s-a afișat de dimineață machiată și pregătită pentru o nouă zi. Mesajul transmis a fost prin intermediul unei melodii aparte, pe care a ales-o pe fundal. Versurile sunt cele care au reușit să surprindă pe toată lumea.
„Sunt puternică, îmi spun în fiecare zi/ Sunt puternică, dar te las să mă obții/ Așa ușor, așa ușor”, sunt versurile alese de Raluca Pastramă.
„Îţi dai seama că bucuroasă nu pot să fiu că nici un om nu pleacă la drum şi nu se căsătoreşte ca să se despartă mai ales cu doi copii la mijloc. Asta a fost să fie. Dumnezeu ne-a ajutat, ne aşează viaţa cum ştie El mai bine şi mergem înainte pentru copiii noştri”, a declarat Raluca Pastramă la Antena Stars, după ce a semnat actele de divorț.
Sursa foto: Instagram
Horoscop Minerva – 24 februarie. Pericol de foc și de revolte
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook