Simona Ionescu / Redactor Șef

Andia, șantajată, amenințată și înjurată de fostul manager: „Te vânez explicit, până…”

Andia, șantajată, amenințată și înjurată de fostul manager: „Te vânez explicit, până…”
Andia a decis să rupă tăcerea după ce, potrivit spuselor ei, a fost supusă unor amenințări și tentative de șantaj din partea casei de discuri cu care a colaborat ani de zile. Artista a făcut publice mai multe mesaje pe care susține că le-ar fi primit din partea fondatorului ATOM.

De-a lungul carierei sale, cântăreața a evitat conflictele și scandalurile, însă de data aceasta a simțit nevoia să reacționeze. Andia s-a trezit șantajată, amenințată și înjurată de fostul manager.

Conform celor dezvăluite, după ce a renunțat la contractul cu casa de discuri ATOM (A Touch Of Madness), cu care a colaborat mult timp, fondatorul labelului, Marian Dorobanțu, ar fi amenințat-o că va face publice demo-urile pieselor sale și i-ar fi reproșat că succesul ei i se datorează. Mai mult, acesta ar fi așteptat scuze din partea artistei.

Mesajele primite au determinat-o pe Andia să facă publice capturi ale conversațiilor respective. Într-unul dintre ele, bărbatul folosește un limbaj dur, înjurând-o de-a dreptul pe artistă, în timp ce în altul apare efectiv un șantaj.

„Există colaborări care se încheie firesc și altele care nu mai funcționează, dar ceea ce a urmat mi se pare de neacceptat. Din acest motiv, am ales să mă desprind complet de tot ce înseamnă ATOM. Nu credeam însă că lucrurile vor escalada astfel”, a transmis Andia.

Andia, șantajată, amenințată și înjurată de fostul manager

Ulterior, fondatorul casei de discuri a publicat, la rândul său, un mesaj în care susține că ar fi avut un rol esențial în lansarea unor artiști cunoscuți din România, printre care Andia, Spike și The Urs. Declarațiile sale au lăsat să se înțeleagă că nu doar Andia ar fi vizată de acest conflict.

În continuare, însă, acesta își face reclamă cu numele Andiei (și al celorlalți artiști), pe contul de YouTube, unde contul ATOM nu a depășit pragul de 600 de abonați.

„ATOM este o casă de discuri muzicală independentă românească, fondată în 2014 de Marian Dorobanțu. A început cu servicii de producție și management, iar din 2019 este o casă de discuri care își propune să găsească, să dezvolte și să lanseze artiști noi pe piață. În prezent, ATOM reprezintă artiști precum Andia, Spike, Alexia sau The Urs”, se arată în scrierea label-ului, cu o comunitate de câteva mii de fani pe rețelele sociale.

Mesajul publicat de Marian Dorobanțu a fost unul controversat, făcând referiri dure la artiștii menționați și stârnind reacții intense în rândul publicului.

„Am creat artiști. Din neantul lor: Andia, Spike, The Urs. Sunt ai mei, ca creații, nu ca talent. Unul din ei deja a murit, creativitatea să-l ierte. Alții doi vor muri. Din motive asemănătoare. Trăiscă arta, să moară artistul!”, a menționat fondatorul ATOM, cu trimitere explicită la Andia și „restul”.

Retragerea din conducerea casei de discuri

În luna octombrie, același individ anunța că nu mai face parte din structura de conducere a casei de discuri.

Andia, șantajată, amenințată și înjurată de fostul manager: „Te vânez explicit, până…”
După ce a amenințat-o pe Andia în schimbul privat de mesaje, fondatorul casei de discuri ATOM a publicat un link care ar fi trebuit să ducă la o piesă demo a artistei (Foto: Instagram)

„De ceva timp, nu mai fac parte din structura de management a companiei și nu mai sunt implicat în activitatea sau direcțiile actuale ale echipei și artiștilor. Rămân asociat și dețin marca ATOM, care îmi aparține integral. Le mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat în acești ani – artiști, echipă, parteneri – pentru tot ceea ce am construit împreună. În perioada următoare vor urma clarificări. Loud is easy. Words are power”, a transmis Marian Dorobanțu, în mesajul pe care l-a semnat și cu funcția „fondator ATOM”.

Mai mult, pesemne dând curs amenințărilor la adresa Andiei, pe care le-a făcut în discuția cu ea, fostul manager ATOM a făcut public și un link spre un drive cu un demo al artistei, care, însă, însă, nu poate fi accesat.

Foto: Instagram

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri