Două modele de implanturi mamare a inventat chirurgul plastician Evghenii Dobreikin, inspirit fiind de războiul pe car țara sa l-a declanșat la sfârșitul lunii februarie asupra Ucrainei. Unul cu tricolorul Rusiei și altul model camuflaj, pentru ca rusoaicele să aibă ţara mai aproape de inimă.
Ați mai văzut așa ceva? Implanturi mamare cu tricolorul Rusiei, invenția unui plastician
Această linie de silicoane patriotice a fost numită „sânul stat”. Medicul spune că sunt implanturi obișnuite, umplute cu silicon. Doar că sunt modele exclusive! Doctorul consider că adevăratele iubitoare ale patriei vor alege acel model care le este mai aproape de inimă, la propriu şi la figurat.
„Este o decizie stilată pentru cei care îşi iubesc cu adevărat patria şi doresc să aibă ceva mai mult decât un abţibild pe maşină sau un tatuaj. Este un model experimental care este cu adevărat unic, absolut sigur şi pot să vă spun clar, a trecut încercările cu succes”, își prezintă produsul într-un filmuleț Evghenii Dobreikin.
Linia de silicoane „sânul stat”
Implanturile unice au şi fost încercate deja. Una dintre doritoarele de steag lângă inimă, la propriu, a declarat că implanturile „sânul stat” este ceea de ce avea nevoie.
„Eu nu pot purta steagul mereu cu mine, uneori nici nu am unde să-mi pun paşaportul. Dar «sânul-stat» îmi permite să am steagul mereu şi să mă simt patrioată, chiar dacă nu am haine. Este o senzaţie fantastică, ştiind că steagul ţării tale este mereu cu tine, la propriu, la inimă”, a povestit prima clientă a implanturilor.
Tot din dragoste pentru patrie, rusoaicele și-au tăiat poșetele
Modelele din Rusia îşi taie în faţa camerei de filmat a telefoanelor mobile genţile Chanel de mii de euro, revoltate că brandul s-a retras din ţară după invazia Ucrainei.
Curentul a fost lansat pe Instagram de actriţa şi prezentatoarea TV Marina Ermoshkina, cu peste 299.000 de urmăritori.
„Când cumpărau lucruri din magazinul Chanel, ruşilor a început să li se ceară să semneze o hârtie umilitoare că nu vor purta niciodată acest brand în Rusia”, a motivat ea. „Nicio geantă, niciun singur lucru nu merită dragostea pentru patria mea, nu merită respectul pentru mine, sunt împotriva rusofobiei, sunt împotriva unui brand care susţine rusofobia”, a mai spus ea în timp ce își tăia poșeta în fața camerei.
Exemplul a fost urmat de DJ Katya Guseva, cu 500.000 de urmăritori pe Instagram.
„După ce am aflat despre politica mărcii faţă de ruşi, am decis să scot aceste genţi din viaţa de zi cu zi până când situaţia se va schimba şi să susţin provocarea lansată de Marina Ermoshkina!”, a transmis Guseva. Tânăra şi-a distrus geanta Chanel, însă a precizat că „prin acest videoclip nu fac apel la distrugerea lucrurilor niciunui brand, vreau doar să spun că nicio geantă, niciun singur lucru nu merită dragostea mea pentru patria mea şi respectul meu pentru mine”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook