Prietenul de-o viață al lui Dani Oțil, Răzvan Simion a fost invitatul Elizei Kazan și a povestit despre experiențele vieții sale, dar și despre regrete și conștientizări.
Se ferește de definiții, citate, dar și de oameni care generalizează. Și încearcă cât poate să facă toate lucrurile cu echilibru. „Se spune că la 20 de ani ești foarte interesat de ce vorbește lumea, la 40 de ani nu dai doi bani pentru ce spunea lumea despre tine și la 60 de ani îți dai seama că nimeni nu vorbea despre tine”, a mărturisit prezentatorul. Răzvan a adus în discuție și momentul în care a renunțat la majoritatea viciilor pe care le-a considerat toxice.
„Mi-au rămas picăturile de ochi și cafeaua”
„Da, am renunțat la multe, mi-au rămas picăturile de ochi și cafeaua, în rest le-am îndepărtat pe toate. Și asta în ciuda a ceea ce credeau oamenii și în ciuda a ceea ce credeam eu odată despre mine. Eram într-un moment în care credeam că nu pot duce la bun sfârșit și începeam chestii.
Cumpărasem o bicicletă, de fapt o primisem, o chestie extrem de scumpă. Luasem un echipament, am zis că e chemarea mea să fac ciclism, dar m-am lăsat peste șase luni. Aveam cel mai frumos echipament de ski, am zis că asta e chemarea mea să skiez și m-am lăsat după două ierni”, a mărturisit Răzvan. Și când nu mai credea că poate face ceva concret, a reușit.
„Între două ture de ski, momentul mișto era cu băieții la un pahar de ceva, la o noapte pierdută”
„Mă apucasem apoi de fotografie, să fac lucruri pentru a mă mulțumi… partea asta fumatul, alcoolul, nopțile pierdute, dulciurile despre care nu credeam că sunt viciu… dar acum că am renunțat la zahăr am realizat ce alegere extraordinară am făcut.
Astea mă trăgeau cumva înapoi, între două ture de ski, momentul mișto era cu băieții la un pahar de ceva, la o noapte pierdută. (…) M-am surprins în primul rând pe mine că am putut să mă las de fumat, după 28 de ani”, a menționat acesta. A ales să se schimbe pur și simplu, fără a avea probleme de sănătate, iar acest lucru se întâmplă rar.
„Am câștigat două ore și jumătate pe zi”
„Lăsându-mă de fumat, am câștigat două ore și jumătate pe zi. Pentru că nu se fumează oriunde și trebuie să ieși într-un loc… Am calculat și asta a ieșit”, mai spune Răzvan Simion, care susține că la el nu banii au fost problema, ci timpul.
E adevărat că nici acum nu gestionează timpul prea bine, dar „mă bucur de fiecare moment, mi-a rămas cafeaua singurul viciu și am rutina aia de dimineață de 15-18 de minute de a-mi pregăti cafeaua. Și am început o colaborare cu niște tipi minunați din Italia”. În plus, a câștigat și un somn bun și alt tip de prieteni.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook