Simona Ionescu / Redactor Șef

Să vedeți cum arată Delia look nou, artista care face pe bandă rulantă schimbări în viața sa. De câteva ore din nou, artista se laudă cu un alt look. Mai mult decât atât, jurata de la X Factor, de data aceasta, a făcut un pas radical, căci afișează o imagine ieșită din comun, pentru care ai nevoie de mult curaj.

Iar dacă unii din fanii ei au crezut că și-ar fi pus perucă pentru a arăta așa, avem o veste interesantă: nu. Nu, Delia look nou nu poartă niciun fel de perucă. Prietena ei bună, Antonia, a fost cea care a reacționat imediat. Cu un „wow” lung admirativ postat pe Instagram

Cum arată Delia după schimbarea de look

Cântăreața și-a surprins fanii cu noul ei look în care afișează o coafură de păpușă. iar podoaba capilară e vopsită în două culori. O parte e blondă, iar alta e culoarea ciocolatei cu lapte. „Mișto”, „Cool”, „Wow”, „Fresh”, „Superbă schimbare”, „Ce schimbare îndrăzneață”, „Atunci când Delia nu poate alege între ciocolată și vanilie”, „Cât de fain”, sunt doar câteva dintre reacțiile celor care o apreciază pe jurata de la X Factor.

Delia look nou a luat prin surprindere toți urmăritorii săi de pe rețelele sociale. Artista și-a arătat pentru prima dată Delia look nou în cel mai curajos mod posibil, fără să porte nicio perucă. Această Delia look nou radical a fost aprobată imediat de prietena ei bună Antonia, care a comentat admirativ pe Instagram, confirmând că transformarea este 100% reală și absolut impresionantă. Delia „a scăpat” pe net poze cu ea îmbrăcată într-o ață. Imaginile se viralizează.

 

View this post on Instagram

Delia look nou a luat prin surprindere toți urmăritorii săi de pe rețelele sociale. Artista și-a arătat pentru prima dată Delia look nou în cel mai curajos mod posibil, fără să porte nicio perucă. Această Delia look nou radical a fost aprobată imediat de prietena ei bună Antonia, care a comentat admirativ pe Instagram, confirmând că transformarea este 100% reală și absolut impresionantă. Delia „a scăpat” pe net poze cu ea îmbrăcată într-o ață. Imaginile se viralizează.

 

A post shared by Delia (@delia)

Printre fanii care i-au transmis mesaje Deliei s-au numărat și Misha, Nicoleta Nucă, Antonia, Ina, dar și Carmen Grebenișan. aceasta din urmă a crezut, inițial, că Delia poartă o perucă. Nu ar fi fost pentru prima dată.  Doar că nu poartă. Și, ca atare, a distribuit imagini cu părul ud, direct de pe mâna stilistelor.

Screenshot 2021 04 21 at 12.40.44

Delia își surprinde zi de zi fanii. Trece prin așa de multe schimbări încât a ajuns să fie supranumită  vedeta care urăște monotonia.  De-a lungul vremii a purtat peruci care mai de care mai colorate și cu forme mai neobișnuite. Iar când vine vorba de ținutele alese , lucrurile stau la fel.

Sursa foto: Instagram

Secretele nedeslușite dintr-un tratat de magie și paranormal. Cartea Soyga din Evul Mediu

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre