Trei locuri din casa Andreei Marin au primit atenție specială, prin investiții majore și costisitoare: bucătăria, livingul și grădina.
Frumoasa prezentatoare a arătat fanilor de mai multe ori mici porțiuni din grădina atent îngrijită, unde a plantat adevărate covoare de flori și unde, de asemenea, are o mulțime de păsări exotice.
Decorațiunile pentru grădină au fost și ele atent alese, având un stil retro și plăcut.
Însă piesa de aur a casei în care locuiește Andreea Marin împreună cu fiica ei din căsnicia cu Ștefan Bănică Jr., Violeta, este șemineul din living. Vedeta a investit zeci de mii de euro în acest mic colțișor de câțiva metri pătrați, alegând cele mai luxoase și deosebite obiecte de decor.
În primul rând, șemineul electric este unul de ultimă generație, ajungând și la prețul de 15.000 de euro bucata, fiind executat cu mare finețe în detalii.
În al doilea rând, decorațiunile alese de vedetă sunt obiecte lucrate manual, cu o amprentă importantă a timpului și cu valoarea specifică obiectelor vechi de artă. La o simplă privire, specialiștii în domeniu susțin că valoarea cutiuței de bijuterii din argint, lucrată manual, plasată pe șemineu costă 1.000 de euro minim. De asemenea, sfeșnicele, dacă sunt din argint, valorează și ele o adevărată avere.
Maria Alexandru, designer de interior, susține că amenajarea unui astfel de colțișor, la standardele impuse de Andreea Marin, ar costa pe puțin 20.000 de euro.
O altă zonă „de lux” din casa divei este bucătăria. Proaspăt reamenajată, cu aparatură electrocasnică de ultimă generație, bucătăria Andreei Marin este una open space, nu foarte spațioasă, dar practică până la ultimul milimetru. Aceasta deține o insulă, dotată cu chiuvetă, pe stil american, pentru a putea lucra în centrul bucătăriei, făcând astfel munca la cratiță mai ușoară și mai eficientă.
Cu tot cu mobilierul util, aparatură electrocasnică și dulapurile de colecție, piese de artă lucrate manual, din lemn masiv și pictate cu motive tradiționale românești, bucătăria Andreei Marin s-ar ridica la suma de 30.000 de euro.
Toate aceste investiții sunt o dovadă clară a dragostei sale pentru cămin și acesta este, poate, motivul pentru care le-a impus tuturor bărbaților din viața ei să se mute la ea, nu invers.
Exclusiv. Ce i-a făcut lui Dorian Popa o Dulceatză de Băiat
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook