Idila dintre Shakira și Tom Cruise a fost pe buzele tuturor. Pe cât de cuminte e cunoscută a fi Shakira, pe atât de diferit e celebrul actor. Tom Cruise e cunoscut că a avut o viață destul de tumultoasă în trecut. Și mai mult decât atât, una puternic ghidată de biserica sa. Potrivit Page Six, o sursă a declarat că actorul în vârstă de 60 de ani era „extrem de interesat să o urmărească” pe cântăreața columbiană, în vârstă de 46 de ani, deoarece ar „exista o potrivire” între ei. Întrebarea e dacă el simte asta sau dacă liderii bisericii sale i-o spun.
Iar Shakira este singură, de curând, după despărțirea cu scandal de fotbalistul Girard Pique. Momentan, în afara zvonurile, nu a fost confirmată nicio relație între cântăreața și actor.
Scientologii și-au băgat nasul din prima căsnicie. Cum au pus la cale divorțul
Tom Cruise, care a fost însurat de trei ori, s-a căsătorit cu prima sa soție, Mimi Rodgers, în 1987. Mimi este una dintre primele legături ale lui Tom Cruise cu Biserica Scientologică. Cuplul s-a despărțit la sfârșitul anului 1989. Apoi a întâlnit-o rapid a doua sa soție, Nicole Kidman. Într-un interviu din 2016 pentru revista People, Nicole a spus că s-au îndrăgostit în timpul unor filmări.
Potrivit unor relatări, scientologii seniori au fost implicați în despărțirea dintre Tom și Mimi, astfel încât să poată începe o relație cu Nicole. Mai exact, în cartea sa, Mike Rinder a susținut că scientologii au convins-o pe Mimi să divorțeze, deschizând calea pentru noua căsătorie, adăugând că acest lucru este „foarte neobișnuit și nu s-ar fi întâmplat niciodată cu un scientolog de rând”. Evident, biserica Scientologică a negat aceste afirmații, descriindu-le ca fiind „total ridicole”.
Nicole Kidman a fost a doua soție a lui Tom, perechea s-a căsătorit în 1990, după ce s-a întâlnit pe platoul de filmare al lui Days of Thunder.
Tom Cruise divorțează de Nicole Kidman pentru că nu voia să adopte religia lui
În vârstă de doar 23 de ani când s-au căsătorit, Nicole a devenit mamă când avea 25 de ani, cuplul adoptând-o pe Isabella Jane, urmată trei ani mai târziu de fiul Connor. S-au bucurat de statutul lor ca fiind una dintre cele mai celebre perechi de la Hollywood, timp de mai bine de un deceniu, până la despărțirea din 2001. În acel an, Tom a renunțat brusc la relație, lăsând-o pe actriță într-o stare de „șoc total”. El a cerut divorțul în același an, invocând „diferențe ireconciliabile”.
Vorbind despre despărțire un an mai târziu, Nicole a spus: „Am crezut că viața noastră împreună este perfectă. Mi-a luat foarte mult timp să mă vindec. A fost un șoc pentru mine. Am fost într-o bulă, doar noi doi. Am devenit foarte dependenți unul de celălalt. Aș fi mers până la capătul pământului pentru el… Am fost total încântată, am fost îndrăgostită nebunește, pasional”.
Deși un motiv specific al despărțirii nu a fost niciodată confirmat, potrivit relatărilor, unul din motivele pentru care Tom a părăsit-o pe Nicole a fost refuzul ei de a se alătura bisericii Scientologice.
„Audiții” cu actrițe pentru a a găsi următoarea lui soție, orchestrate de Biserica Scientologică
Unul dintre cele mai neobișnuite zvonuri, este că el a „audiat” actrițe atunci când a început sa-și caute o nouă parteneră după divorțul de Nicole Kidman. Conform afirmațiilor făcute de Lawrence Wright în cartea sa controversată „Going Clear: Scientology, Hollywood and the Prison Belief” seniori Scientologi au fost rugați de Tom să se implice în organizarea de „castinguri” pentru a-și găsi noua soție. Această afirmație a fost respinsă de avocații bisericii Scientologice.
Dar conform cărții, un număr mare de actrițe au fost „audiate”, inclusiv Jessica Alba, Scarlett Johansson și Lindsay Lohan. Iar apoi, povești de la „audiții” au fost făcute publice. Vorbind în 2015, actrița Anette Iren Johansen a spus că a fost printre cele care au fost „audiate” pentru rolul de soție și a susținut că a fost chestionată cu privire la istoricul vieții ei sexuale.Potrivit lui Anette, un prezbiter din biserică a întrebat-o dacă a făcut vreodată sex cu o altă femeie sau dacă a făcut-o în trei.
Imediat, un purtător de cuvânt al Bisericii Scientologice a declarat la acea vreme pentru MailOnline: „Nu a existat niciun proiect, secret sau de alt fel, condus de Biserică pentru a găsi o mireasă, prin interviuri sau alte modalități, pentru vreun membru al bisericii”, arată Daily Mail.
Tom Cruise, solicitări ciudate în numele bisericii Scientologice
Devotamentul lui Tom Cruise față de controversata sa religie scientologică, este binecunoscut și a fost considerat drept motivul pentru unele dintre comportamentele sale mai puțin obișnuite. Una dintre cele mai controversate povești despre actor este că a făcut-o pe partenera de atunci, Katie, să îndure o „naștere tăcută” atunci când a născut-o pe fiica lor Suri în 2006. Se spune că adepții Scientologiei cred că bebelușii pot fi traumatizați auzind țipetele sau gemetele mamei lor în timp ce se nasc.
Cu toate acestea, Tom Cruise a negat că fosta sa soție ar trebui fi trebuit să renunțe la calmarea durerii în timpul travaliului.
Printre controversele din viața lui Tom, se spune că nu are nici un fel de relație cu fiica pe care o împarte cu fosta soție Katie.
Fiica lor Suri s-a născut în aprilie 2006, cu șapte luni înainte ca cuplul să se căsătorească într-o ceremonie scientologică în Bracciano, Italia. S-a comentat la acel moment faptul că fosta lui soție Katie Holmes are în jur de 1.76 înălțime, în vreme ce actorul măsoară doar 1.70.
Oamenii au rămas perplexi de modul în care perechea părea să aibă aproape aceeași înălțime într-o fotografie celebră de la nuntă, Tom arătând chiar cu puțin mai înalt decât mireasa.
Katie Holmes a vrut să își protejeze fiica de biserica tatălui ei
Katie Holmes a cerut divorțul în iunie 2012, Tom recunoscând mai târziu că dorința lui Katie de a-și proteja fiica Suri de biserica Scientologică a fost un factor determinant în divorțul lor.
Decizia actriței de a renunța la religie a provocat o ruptură majoră între foștii soți. Relația dintre Tom și Suri a devenit astfel din ce în ce mai rece de-a lungul anilor. Cu toate acestea, după divorț, Tom s-a ocupat de costurile de școlarizare ale micuței, conform acordului său de divorț ultrasecret cu fosta sa soție.
Conform documentelor, Tom a fost de acord să-i plătească lui Katie 400.000 de dolari pe an până când Suri va împlinit 18 ani. Înțelegerea din instanță mai arată că Tom a fost de acord să plătească toate cheltuielile lui Suri, inclusiv „costurile medicale, stomatologice, de asigurări, educație, facultate și alte costuri extracurriculare”.
În 2013, Cruise a dat în judecată revista In Touch pentru 50 de milioane de dolari, când publicația a relatat că ar fi „abandonat-o” pe Suri. Cazul a fost soluționat amiabil în instanță, dar termenii acordului nu au fost făcuți publici, în afară de faptul că fiecare parte va suporta propriile cheltuieli judiciare.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook