Simon Cowell, în vârstă de 64 de ani, este de nerecunoscut de la Botox. O mulțime de celebrități apelează la Botox și o serie de proceduri estetice pentru a-și menține aspectul tânăr. De la diverse proceduri, unele mai puțin invazive decât altele, piața este extrem de variată în ziua de astăzi în materie de chirurgie estetică. Deși orice procedură se face în concordanță cu sfaturile medicului sau specialistului, unii pacienți trec peste indicații și se ajunge astfel la situații tragi-comice, la fel ca în cazul faimosului jurat.
De-a lungul anilor, star-ul a fost deschis în legătura cu dorința sa de a arăta mai tânăr, inclusiv prin efectuarea unui lifting în 2018, precum și a mai multor tratamente și proceduri faciale. Cu toate acestea, în aprilie 2022 Cowell a spus că s-a lăsat de Botox.
Anunțase că a renunțat la Botox: “Am mers un pic prea departe”
„A fost o perioadă în care am mers un pic prea departe. Am văzut o fotografie cu mine ‘înainte’ zilele trecute și inițial nu m-am recunoscut în ea”, a declarat el într-un interviu, înainte de a recunoaște că fiul său pe atunci în vârstă de 8 ani, Eric, era „isteric” din cauza feței sale prea umplute cu Botox. „Destul e destul”, a spus Cowell „Acum nu mai am niciun filler în față. Zero.”
Cu toate acestea, câteva luni mai târziu, Cowell declara că nu renunțase complet la îmbunătățirile cosmetice: ”Le-am redus, să spunem așa”, recunoștea el. „Totul în moderație”, a încheiat la acea vreme vedeta.
A uitat de moderație și și-a șocat publicul
În ciuda declarațiilor anterioare în care asigura că folosește Botox în moderație. Cowell și-a șocat fanii cu aspectul său „înfricoșător” în cadrul emisiunii de televiziune „Saturday Night Takeaway”. Când Simon a apărut în primul episod al show-ului de comedie al lui Anthony McPartlin și Declan Donnelly, fanii au rămas surprinși de aspectul său. „Serios, cât de multe operații estetice și-a făcut Simon Cowell?” a exclamat un telespectator pe X. „Nu-și poate mișca fața!!!!”
Alții au comentat, afirmând că Simon Cowell „ar trebui să-și dea în judecată chirurgul plastic”, în timp ce un altul a opinat că mogulul muzical „are obrajii ca niște baloane!!”. Comentariile nu s-au oprit aici, iar în acest moment rețelele de socializare sunt pline de glume la adresa juratului: “Arată ca un desen animat”, “Zici ca e o păpușă Ken care se topește”, au concluzionat doi dintre fanii actorului.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook